Tehnologie

Cel mai mare târg de IT & C din România ajută studenții să-și înceapă cariera în domeniu. Evenimentul organizat de LSAC București, în perioada 16-17 martie la Palatul Parlamentului

Târgul IT&C, eveniment organizat de LSAC București, Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, revine în acest an cu peste 60 de companii de succes din domeniul IT, atât din România, cât și din străinătate.

Ajuns la cea de-a XVII-a ediție, Târgul IT&C este cel mai mare târg din domeniul IT&C din România. Scopul principal al evenimentului este de a expune studenților din cadrul facultăților cu profil tehnic, precum și absolvenților acestora, oferta actuală de pe piața IT&C din România și din afară. Participanții, aflați la începutul carierei, pot intra în contact direct cu reprezentanți din domeniu, bucurându-se astfel de numeroase oportunități oferite de aceștia, precum informații despre procesele de recrutare, posibilități de angajare, stagii de practică, burse și multe altele.

De ce trebuie să mergi la târgul IT & C organizat de LSAC București

Târgul IT&C reprezintă prima etapă în formarea unei selecții optime, contribuind la popularizarea companiilor în rândul studenților, precum și la oferirea unor perspective de angajare pentru aceștia.

Evenimentul creează un mediu ideal pentru a face conexiuni valoroase cu profesioniști din domeniul IT, potențiali colegi și mentori care vă pot ghida în parcurgerea carierei voastre în tehnologie. De asemenea, aveți ocazia să vă testați aptitudinile și să demonstrați companiilor prezente că meritați un loc în echipa lor, prin quiz-urile interactive puse la dispoziție.

După cum au spus participanții prezenți la edițiile anterioare, modul de aplicare în cadrul firmelor este unul simplu, datorită aplicației web pusă la dispoziție de către echipa de organizare. Tot ce trebuie să facă un participant doritor de un loc de muncă, este să intre pe site-ul targ.lsacbucuresti.ro, să își facă un cont de utilizator și să își încarce CV-ul. În cadrul evenimentului, participantul trece pe la standurile companiilor partenere și aplică în cadrul acestora, folosind codul QR generat în aplicație.

Evenimentul are loc în zilele de 16 – 17 martie 2024, la Palatul Parlamentului, iar accesul este gratuit. Pentru mai multe detalii, accesațitarg.lsacbucuresti.ro, pagina de Facebook Târgul IT&C pagina de Instagram @targ.lsacbucuresti sau pagina de LinkedIn Târgul IT&C.

Cine este LSAC București

LSAC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București) este o organizație studențească apolitică, non-guvernamentală și non-profit, bazată pe voluntariat. Fondată în 1991, aceasta reunește tineri creativi și dornici de implicare, creând o comunitate strânsă ce evoluează într-o „mare familie”. Principalul obiectiv al LSAC este de a îmbunătăți viața studențească prin diverse activități anuale, contribuind la dezvoltarea personală și profesională a studenților și pregătindu-i pentru cariera de ingineri. Organizația valorizează drepturile și interesele studenților, menținând o relație strânsă cu facultatea și membrii acesteia, fiind una dintre asociațiile de frunte ale universității.

Activitățile organizate de LSAC, cum ar fi Târgul IT&C, LAN Party National Edition, HackITall, Simularea Examenului de Admitere, Balul Bobocilor ACS și alte evenimente de dezvoltare personală și profesională, sunt bine primite datorită efortului și dedicării studenților. Aceste evenimente nu numai că oferă oportunități de învățare și dezvoltare, dar și încurajează colaborarea, creativitatea și formarea unor legături puternice între participanți. Prin implicarea activă, studenții LSAC demonstrează seriozitate, pasiune și un angajament profund față de fiecare proiect pe care îl întreprind.