Tehnologie

Vestea bună despre iPhone 15 și iPhone 15 Pro, principalul motiv de upgrade. De ce să-ți cumperi noul telefon Apple

Apple a avut recent evenimentul său anual, unde a anunțat noile sale lansări. Ca referință, seria iPhone 15 va intra oficial pe piață din 22 septembrie.

Așa cum se menționa în acest articol, modelele nu par să fie cu mult diferite față de cele de anul trecut, cel puțin din punctul de vedere al aspectului, însă există câteva schimbări care contează „sub capotă”, utilizatorii Apple având parte de cel mai rapid iPhone lansat vreodată datorită unui procesor mult mai capabil, dar și de camere semnificativ mai bune.

Gigantul din Cupertino a crescut ușor capacitatea bateriilor folosite de smartphone-urile din seria iPhone 15, toate cele patru modele având baterii puțin mai mari decât cele din seria iPhone 14.

Apple a lansat noile iPhone-uri

Oficial, Apple încă nu a anunțat ce capacități au bateriile celor patru modele de smartphone care compun seria iPhone 15. Acestea devin, însă, cunoscute acum, după ce noile smartphone-uri au fost certificate de autorități.

Astfel, toate cele patru modele din seria iPhone au baterii cu capacități ușor crescute, după cum urmează:

iPhone 15 – 3.349 mAh, de la 3.279 mAh la iPhone 14
iPhone 15 Plus – 4.383 mAh, de la 4.325 mAh la iPhone 14 Plus
iPhone 15 Pro – 3.274 mAh, de la 3.200 mAh la iPhone 14 Pro
iPhone 15 Pro Max – 4.422 mAh, de la 4.323 mAh la iPhone 14 Pro Max.

Cu toate astea, creșterile în capacitate sunt foarte mici și, probabil, nu vor avea un impact semnificativ asupra autonomiei noilor smartphone-uri Apple.

De asemenea, Apple a adăugat suport pentru protocolul Thread pentru casele smart – o parte cheie a standardului Matter – la smartphone-urile sale emblematice. Și se pare că Google ar putea face același lucru pentru telefoanele sale Pixel.

Cele mai recente iPhone-uri vor fi primele smartphone-uri compatibile cu Thread, potrivit Apple. iPhone 15 Pro și iPhone 15 Pro Max (dar nu și iPhone 15) vor sprijini protocolul deschis pentru casă inteligentă Thread pentru a „deschide oportunități viitoare pentru integrările aplicațiilor Home”, a anunțat compania în timpul evenimentului său iPhone 15 din Cupertino.