Vei primi mesaje spontane de la boți pe Facebook și WhatsApp. Meta lui Zuckerberg vrea un AI care să te abordeze de capul lui, ca și cum n-ai fi fost deja destul de agasat
Meta, compania fondată de Mark Zuckerberg, testează o nouă funcționalitate care ar putea schimba modul în care interacționăm cu inteligența artificială pe platformele sale. Potrivit unui articol publicat de Business Insider și preluat de BFMTV, chatbot-uri personalizate vor putea trimite mesaje private spontane utilizatorilor de pe Facebook, WhatsApp sau Instagram – fără ca aceștia să le fi solicitat inițial.
Concret, totul începe printr-o interacțiune în AI Studio, platforma dezvoltată de Meta pentru crearea și gestionarea bot-urilor de chat. Dacă ai avut o primă discuție cu un astfel de bot, el ar putea reveni ulterior cu mesaje personalizate în inboxul tău, în încercarea de a-ți capta din nou atenția.
Meta colaborează în acest sens cu compania americană Alignerr, specializată în antrenarea inteligențelor artificiale conversaționale. Obiectivul este creșterea nivelului de implicare a utilizatorilor, dar și combaterea a ceea ce Zuckerberg numește „epidemia de singurătate” – o justificare care ridică semne de întrebare în privința realelor motivații comerciale din spate, scrie Business Insider.
Un AI prea prietenos care te „revizitează” fără invitație
Ce face această funcționalitate și mai controversată este faptul că bot-ul poate extrage informații din conversațiile anterioare pentru a compune mesaje noi, personalizate. Un exemplu oferit de sursă este chatbot-ul „Maestrul magiei cinematografice”, care ar putea trimite mesaje de genul: „Sper că aveți o zi minunată! Ați descoperit cumva o nouă coloană sonoră recent? Sau doriți recomandări pentru o seară de film?”
La prima vedere, pare simpatic. Dar dacă nu răspunzi, vei fi lăsat în pace. Dacă însă răspunzi de cinci ori la rând, chatbot-ul își va permite să revină după două săptămâni, reluând conversația de unde a rămas. Practic, AI-ul va „presupune” că i-ai dat undă verde să continue interacțiunea, iar tu s-ar putea să te trezești din nou într-o discuție nedorită.
Între interacțiune și intruziune: o linie tot mai fină
Meta susține că această inițiativă le permite utilizatorilor „să continue să exploreze subiecte interesante și să aibă conversații mai semnificative cu AI-urile noastre”. Totuși, ideea ca un robot să inițieze din proprie inițiativă conversații, pe baza unui istoric privat, ridică întrebări serioase despre consimțământ, limite și intimitate digitală.
Mai mult, acest tip de funcționalitate vine într-un moment în care lumea tech este deja marcată de numeroase scandaluri legate de AI – de la manipulare emoțională până la cazuri extreme, cum ar fi cel al unui bărbat care s-a sinucis după o relație „virtuală” cu un chatbot creat pe baza tehnologiei ChatGPT.
Așadar, dacă primești brusc un „Sper că ai o zi frumoasă!” de la un bot necunoscut, nu te mira. Meta și Zuckerberg lucrează deja de zor ca AI-ul să devină mai prezent și mai „prietenos” decât ți-ai dori.