REVIEW ASUS ROG Strix SCAR 17, probabil cel mai rapid și scump laptop al momentului – AMD Ryzen 9 + GeForce RTX 4090
Când vine vorba de testat produse, nimic nu este mai ușor decât să lauzi produse scumpe cu cele mai impresionante specificații ale momentului, iar această filozofie se aplică de minune în cazul noului laptop de gaming ASUS ROG Strix SCAR 17 cu numele de cod G733PY. Dotat cu un AMD Ryzen 9 7945HX și un GeForce RTX 4090, e greu să găsești ceva ce nu poate să facă.
Noul ASUS ROG Strix SCAR 17 G733PY este un laptop de gaming care costă aproximativ 20.000 de lei dacă îl vrei preinstalat cu Windows 11 Pro. S-ar putea să-l găsești cu vreo 500 de lei mai ieftin dacă preferi varianta fără sistem de operare. Indiferent însă de iterația care te încântă mai mult, un lucru este însă sigur. Vorbim de unul dintre cele mai scumpe sisteme portabile din lume la ora actuală, iar cea mai mare parte a prețului se justifică prin includerea cele mai scumpe plci video a momentului.
Dacă o cumperi pentru desktop, placa video GeForce RTX 4090 costă 10.000 de lei, deși o găsești și cu vreo 2000 de lei în plus în funcție de soluția de răcire integrată, dacă a avut sau nu parte de overclocking și alte detalii tehnice. În mod previzibil, există mici diferențe de performanță între versiunea de desktop a noului GPU de top și cea de laptop, dar un lucru este sigur. Placa video valorează cam cât jumătate de laptop.
ASUS ROG Strix SCAR 17 – închis
REVIEW ASUS ROG Strix SCAR 17 – specificații tehnice
Ascuns în spatele unui panou de 17,3 inci cu o rezoluție nativă de 2560 x 1440 și un raport de aspect de 16:9, ecranul cu pricina este de tip IPS și face o treabă surprinzător de bună în a respinge reflexiile soarelui, deși nu cred că se joacă cineva în soare sau se apucă de proiectare. Este capabil să afișeze 100% din spectrul DCI-P3, are o rată de reîmprospătare de până la 240Hz și un timp de răspuns de 3 milisecunde. Este certificat Dolby Vision HDR și G-Sync, făcându-l perfect atât pentru sesiuni extinse de Netflix, cât și gaming fără compromisuri vizuale.
Creierul întregii afaceri este un AMD Ryzen 9 7945HX, probabil cel mai nou și mai rapid CPU din portofoliul AMD. Are 16 nuclee și 32 de fluxuri de lucru, iar frecvența maximă de lucru în max boost este de 5,4GHz, în timp ce cea standard este limitată la 2,5GHz. Cantitatea de memorie RAM este de 32GB DDR5 – 4800 de tip SO-DIMM, cu posibilitate de upgrade până la 64GB. În plus, ai un SSD NVMe M.2 de 1TB pe PCI Express. În ceea ce privește placa video GeForce RTX 4090 cu 16GB GDDR6, aceasta este dotată cu ROG Boost: 2090MHz la 175W (2040MHz Boost Clock+50MHz OC, 150W+25W Dynamic Boost).
Magia cipului grafic respectiv nu stă însă în frecvențe și cantități de memorie, cât în tehnologiile de top integrate și utilizarea foarte creativă a algoritmilor de inteligență artificială. Practică, jocurile tale, indiferent cât sunt de pretențioase, nu doar că vor arăta mai bine, dar se vor mișca semnificativ mai rapid datorită DLSS 3 și Ray – Tracing. Arhitectura folosită este NVIDIA Ada Lovelace. În practică, după cum atrag atenția cei de la NVIDIA, îți oferă o performanță de peste 200% în anumite jocuri comparativ cu RTX 3090 Ti, o placă video care, până mai ieri, costa peste 10.000 de lei.
Conectica include 2 porturi USB Type A 3.2, un USB 3.2 Gen 2 Type-C support DisplayPort™ / power delivery / G-SYNC și un USB 3.2 Gen 2 Type-C support DisplayPort™ / G-SYNC. Există și o ieșire HDMI 2.1 FRL, o ieșire stereo de 3.5mm Combo și, nu în ultimul rând, un port Ethernet 2.5G. Aceasta din urmă se traduce prin faptul că suportă 2.5GB/s pe fir. Pe partea de wireless, vine la pachet cu Wi-Fi 6E(802.11ax) (Triple band) 2*2 + Bluetooth® 5.3.
Acumulatorul integrat de 4 celule de tip Li-Ion cu 90 WHrs este acompaniat de un încărcător masiv de 330W cu un output de 20V și 16,5A. Are 3 kilograme, iar dimensiunile sale sunt 39.5 x 28.2 x 2.83 cm. La capitolul dotări audio, sistemul format din două difuzoare cu certificare Hi-Res și Dolby Atmos include și un microfon cu anularea zgomotului de fond pe bază de AI. Un webcam HD 720p completează pachetul.
ASUS ROG Strix SCAR 17 – tastatură
REVIEW ASUS ROG Strix SCAR 17 – construcție și experiență de utilizare
Noul ASUS ROG Strix SCAR 17 cu numele de cod G733PY este un magnet uimitor de amprente. Din momentul în care l-ai scos din cutie, sub nicio formă nu va mai arăta ca nou. Deși l-am șters cu o serie de lavete din microfibră, până și cu o cârpă specială pentru pahare de cristal, subit, a devenit aproape imposibil să-i mai fac poze. Întreaga carcasă este foarte plăcută la atingere, are o aderență sporită, îl simți trainic, dar este foarte important să nu ai o problemă cu degetele pe el și, eventual, să faci tot posibilul să nu-i atingă cineva ecranul, din același motiv.
Balamalele par foarte sănătoase, stă deschis unde îl pui chiar și la un unghi de aproximativ 45 de grade, în timp ce deschiderea maximă pare să fie la aproximativ 150 de grade. În condiții de manipulare normală, pare destul de rezistent pe termen lung, iar la 3 kilograme, nu vei întâmpina probleme să-l muți cu ușurință dintr-o parte în alta, deși este clar că nu vorbim de un ultraportabil.
În condiții de utilizare intensă, devine un pic gălăgios din cauza ventilatoarelor, dar acest aspect era de așteptat. Partea plăcut este însă că nu se încălzește niciodată într-o manieră exagerată. Nu mi-au transpirat mâinile pe tastatură și, cu siguranță, nu m-am ars. Este însă important de reținut că s-ar putea să simți un mic val de căldură în anumite momente pe laterala dreaptă, aspect care s-ar putea să conteze dacă îl vei folosi împreună cu un mouse. Din nou, nu este ceva agresiv sau fierbinte, dar merită avut în vedere. Pe de altă parte, toată căldura generată de GeForce RTX 4090 trebuia să iasă pe unde din carcasă.
ASUS ROG Strix SCAR 17 – conectică
În privința distribuției conecticii, m-a încântat faptul că porturile USB tradiționale (Type-A) și mufa de căști sunt pe stânga, tocmai pentru a te lăsa să-ți folosești mouse-ul în tihnă pe dreapta, în speranța în care nu ești stângaci. Pe spate ai conectica video, alimentarea și rețeaua, particularități care, dacă nu era evident, trădează că este menit să-l folosești la birou. Acesta nu este laptop de jucat în pat. Niciodată nu am fost mai convins de faptul că, în cazul acestui sistem, trebuie să fii foarte precaut în a nu-i acoperi sistemul de ventilație de pe laterale și de la baza monitorului.
Tastatura, la fel ca baza inferioară, este bombardată de LED-uri personalizabile prin intermediul aplicațiilor preinstalate de la ASUS. Practic, îți poți transforma sistemul într-un pom de Crăciun cu fluxuri de lumină colorată care se alternează, dacă ai vreo fascinație în acest sens sau le poți șterge pe toate dacă oricum nu te uiți la tastatură și te interesează mai mult performanța. Dincolo de acest aspect, tastatura este foarte plăcută la atingere. Spațiul dintre taste este perfect pentru precizie sporită la tastare, iar cursa tastelor este cât se poate de satisfăcătoare. E genul de tastatură care te ajută să faci performanță. În plus, deasupra tastaturii ai câteva taste funcționale adiționale a căror funcționalitate ți-o poți defini după propriul plac.
Experiența audio generată de cele două difuzoare ascunse la baza monitorului nu m-a dat pe spate din pricina volumului, dar se aude foarte bine în aproape toate scenariile. Are o spațialitatea impresionantă, calitatea este peste medie în aproape toate scenariile. Deși nu îți umple o cameră cu muzică la volum generos, este suficient cu siguranță pentru a te uita cu partenerul sau partenera la un film.
REVIEW ASUS ROG Strix SCAR 17 – teste și performanță
Ca de fiecare dată, pentru a înțeleg cum se cuvine nivelul de performanță ascuns în această configurație hardware ”monstru”, am apelat la un mix de teste sintetice și practice, începând cu benchmark-uri consacrate.
În 3DMark Type Spy, scorul final a fost de 18.573 de puncte, de departe cel mai mare pe care l-am văzut vreodată, defalcat pe 19.782 de puncte pentru GPU și 13.797 de puncte pe CPU. În PCMark, scorul final a fost de 8977 de puncte, defalcat pe Essentials – 11.725 de puncte, Productivity – 10.676 de puncte și Digital Content Creation – 15.682 de puncte. Foarte impresionantă și demnă de reținut este performanța mediului de stocare, SSD-ul NVMe pe M.2 PCI Express. Pe aceasta am măsurat-o cu ajutorul Crystal Disk Mark, iar la citire am obținut 6572.47 MB/s, iar la scriere, valoarea finală a fost de 4905.79 MB/s.
În Cinebench R23, procesorul a generat 31.115 puncte în testul Multi-Core și 1951 de puncte în testul Single Core, cu un multiplicator măsurat de 15.92X, o valoare perfectă având în vedere că vorbim de 16 nuclee în noul AMD Ryzen 9 7945HX. În cea mai recentă iterație de Geekbench, rezultatul în Single Core a fost de 2731 de puncte, iar în Multi-Core – 15762 de puncte. În testul OpenCL din același Geekbench, scorul final a fost de 206.720 de puncte. În PassMark, scorul final a fost de 14.146,7 puncte, defalcat pe 54.536.3 – CPU, 1046,9 – 2D GPU, 31.107,4 – 3D GPU, 3266,3 – Memorie, 49.121 – Stocare. Ideea este că, la final, PassMark a clasificat acest sistem în top 1% cele mai bune din lume.
În ceea ce privește jocurile, am făcut teste în Call of Duty Warzone, Forza Horizon 5 și Wolfenstein II The New Colossus. De fiecare dată am apelat la rezoluția nativă a monitorului de 2560 x 1440 fără limită de cadre pe secundă, panoul fiind ”limitat” la 240Hz cu Gsync. De asemenea, am optat pe cât posibil pe nivelul de calitate a detaliilor grafice Extreme sau Ultra, activând tot ce era posibil pentru a transforma fiecare dintre titluri în cea mai solicitantă experiență grafică. Concluzia finală este că, la momentul de față, nu cred să existe vreun joc suficient de pretențios pentru această placă video și nici nu cred să se schimbe această realitate prea curând, în 2-3 ani.
ASUS ROG Strix SCAR 17 – conectică laterală
De exemplu, în Forza Horizon 5 am realizat și clipul de mai sus ca să-ți formezi propria opinia vizavi de cum arată un joc modern pe cea mai rapidă placă video a momentului. Jocul are și un mecanism de benchmark în care, cu presetul grafic Extreme activat, VSync, SSAO, SSR, Ray Tracing, toate activate cu opțiunea maximă, la rezoluția menționată mai sus, media de cadre pe secundă a fost de 152,8 FPS, în contextul în care, peste 60, este improbabil să mai sesizezi vreo îmbunătățire.
În concluzie, acesta este un laptop de aproximativ 20.000 de lei pe care îl poți cumpăra cu sau fără sistem de operare pentru o diferență de câteva sute de lei. Eu am avut varianta cu Windows 11 la test. Cel mai scump laptop nu este. Chiar și în România, Apple îți vinde un MacBook Pro de 16 inci cu până la 38.000 de lei, în funcție de cantitatea de memorie RAM și de capacitatea de stocare. Pe de altă parte, sunt destul de sigur că, cel puțin în jocuri, este cel mai performant sistem portabil al momentului și, până când nu reinventează din nou NVIDIA apa caldă în materie de GPU, pentru aproximativ un an, va rămâne în fruntea clasamentului.
Că mi-aș fi dorit să nu fie un asemenea magnet de amprente, iar experiența audio să fie mai puternică, este una. Pe de altă parte, dacă dai 20.000 de lei pe un laptop de gaming, sunt destul de încrezător că îl vei folosi în tandem fie cu o pereche de căști impresionante, fie cu un sistem audio cât se poate de potent. De asemenea, sunt șanse mari să-l conectezi la un monitor de dimensiuni generoase pentru o sesiune de gaming în 4K sau poate chiar 8K, dacă ai ecrane compatibile, poate cu un mouse și o tastatură în care să ai încredere. Astfel, este improbabil să stai prea mult cu degetele lipite de el. Una peste alta, face față celor mai exacerbate pretenții, ale celor mai exigenți utilizatori, este gata de orice și, dacă mai merită repetat, s-ar putea să fie cel mai bun din lume.