Tehnologie

Reclamele pe Whatsapp, mai aproape decât crezi. Cea mai nouă variantă ca să devină similar cu Facebook și Instagram

WhatsApp beneficiază deseori de actualizări, una mai benefică decât alta. Asta nu înseamnă însă că nu există și update-uri care s-ar putea să te streseze sau să-ți facă viața mai grea, cum este afișarea de reclame.

Timp de aproape 15 ani, WhatsApp nu a avut reclame în aplicație. Deși au existat numeroase speculații pe marginea acestui subiect, iar șeful companiei a negat posibilitatea cu pricina, acum se pare că scenariul respectiv a revenit în discuție. Cea mai recentă negație din partea lui Will Cathcart a venit în septembrie, când Financial Times atrăgea atenția că Meta se gândește să adauge reclame în WhatsApp.

Citește și: Cum îți pui un mesaj vocal la Story pe WhatsApp. La ce ajută, cine îl vede

Reclamele pe WhatsApp nu mai sunt o conspirație

Nu au trecut nici două luni de la declarațiile din septembrie, iar iar același șef al diviziei Meta insistă pe faptul că există unele secțiuni ale aplicației unde compania ar putea să integreze reclame. Este vorba de zona de Status din aplicație, foarte similară cu Stories pe Instagram sau Facebook. În Channels, zona în care poți acces o sumedenie de canale pe diferite subiecte, sunt de asemenea mari șanse să vedem reclame în viitor.

Ca referință, dacă subiectul îți este străin, Channels reprezintă una dintre cele mai recente opțiuni introduse în WhatsApp, un mecanism disponibil din această vară. Canalele de comunicare sunt ideale mai ales pentru branduri, presă și influenceri. Pentru a-ți crea unul, găsești toate informațiile necesare în spatele acestui tutorial. 

Citește și: Trucuri WhatsApp – cum scapi de stresul apelurilor de la necunoscuți și-i treci pe silențios

Unde nu vom vedea reclame pe WhatsApp

Deși este foarte probabil ca reclamele să se extindă în WhatsApp în următoarele luni și ani, având în vedere faptul că este o aplicație gratuită din același grup cu Facebook sau Instagram, există totuși și câteva garanții. De exemplu, șeful diviziei a insistat în mai multe rânduri că nu vor exista reclame în ferestrele de discuții.

Până la momentul de față, deși este o aplicație gratuită, WhatsApp a reușit să aducă ceva bani în firmă prin intermediul monetizării instrumentelor de business puse la dispoziția companiilor mici și mari. Dincolo de asta, gigantul cu peste două miliarde de utilizatori trebuie să fie foarte precaut când vine vorba de schimbări radicale de funcționalitate, pentru că există o concurență foarte mare pe piața aplicațiilor de chat, iar dacă se supără în vreun fel, utilizatorii migrează imediat la Telegram, Signal și orice alte aplicații din același spectru.