Tehnologie

Papirusuri ilizibile vechi de 2.000 de ani, descifrate cu ajutorul AI. Ce au scris anticii

Papirusurile ilizibile de la Herculaneum, care au supraviețuit erupției Vezuviului din anul 79 d.Hr., au început să fie descifrate cu ajutorul inteligenței artificiale (AI).

Descifrarea papirusurilor, imposibilă fără ajutorul AI

Descifrarea papirusurilor vechi de 2.000 de ani ar fi fost imposibilă fără ajutorul AI, din simplul motiv că acestea nu pot fi deschise fără riscul de a fi distruse complet.

Însă, după două milenii, primul cuvânt complet de pe unul dintre papirusurile antice nedeschise a fost descifrat cu ajutorul tehnologiei informatice și al inteligenței artificiale avansate, conform unui anunț făcut de o echipă de cercetători care a lansat „Vesuvius Challenge”, o competiție menită să accelereze descoperirile făcute pe pergamente.

Cuvântul „porphyras”, adică termenul grecesc pentru „violet”, a fost găsit primul de către Luke Farritor, student la informatică la Universitatea din Nebraska, care a participat la concurs.

Ce metodă a fost folosită

În cadrul concursului, participanților li s-a cerut să aplice o metodă cunoscută sub numele de „înfășurare virtuală” la două pergamente rulate lansate pe site, într-o încercare de a descifra cuvintele ascunse.

Desfășurarea virtuală începe cu tomografia computerizată, o procedură cu raze X ce este folosită pentru a scana fiecare papirus înfășurat și deformat.

După ce urmăresc straturile curbate din scanare, cercetătorii aplatizează virtual pergamentele și le explorează cu ajutorul unei inteligențe artificiale avansate, care a fost antrenată să găsească cerneala de pe pagină.

Tehnologia a fost creată de profesorul de informatică de la Universitatea din Kentucky, Brent Seales, și este în curs de dezvoltare de aproape 20 de ani. Însă, eforturile de interpretare a pergamentelor durează de mult mai mult timp.

Papirusuri antice, găsite în noroi vulcanic

Erupția din anul 79 d.Hr. a Vezuviului, un vulcan situat în apropiere de Napoli, Italia, a acoperit cu noroi vulcanic orașele romane antice Pompeii și Herculaneum.

Herculaneum și papirusurile au rămas îngropate până la redescoperirea accidentală a orașului de către un muncitor care fora pentru un puț la începutul anilor 1700, potrivit Societății Herculaneum.

Aproximativ 1.100 de pergamente carbonizate, denumite în prezent „pergamentele Herculaneum”, au fost recuperate dintr-o clădire despre care se credea că ar fi casa socrului lui Iulius Cezar, potrivit Universității din Kentucky.

Colecția este menționată ca fiind singura bibliotecă de mari dimensiuni cunoscută din antichitatea clasică.

În secolul al XIX-lea, sute de suluri au fost desprinse cu ajutorul unei mașini, iar papirusurile fragile au fost lăsate în bucăți, potrivit site-ului universității.

La fel ca mulți alți papirologi de la Herculaneum, Michael McOsker, cercetător postdoctoral în papirologie la University College London, care nu a fost implicat în descoperire, a studiat sulurile care au fost derulate anterior, ceea ce a făcut ca papirusurile să fie fragmentate și greu de citit.

„Evident, mai este un drum lung de parcurs până când vom putea citi un întreg sul, care este adevăratul obiectiv, dar sunt sigur că este o problemă care poate fi rezolvată acum și care s-ar putea să nu dureze chiar atât de mult.

Papirusurile derulate sunt satisfăcătoare și importante, dar va fi un salt cuantic înainte să avem texte complete… Sunt paralizat de numărul de opțiuni și mă simt doar recunoscător pentru orice lucrare nouă din antichitate pe care o găsim.

Va fi atât de interesant să studiem orice vom găsi.”, a declarat McOsker într-un e-mail, referitor la recenta descoperire, potrivit CNN.

Premiu de 700.000 de dolari, pus la bătaie

Farritor și Youssef Nader, un student absolvent de biorobotică la Universitatea Freie din Berlin, au lucrat independent unul de celălalt și au găsit același cuvânt.

Ei au câștigat „Premiul pentru primele litere”, în valoare de 50.000 de dolari, dar marele premiu al provocării Vesuvius Challenge – 700.000 de dolari pentru prima echipă care poate citi patru pasaje continue la o lungime minimă de 140 de caractere – este încă în joc.

Seales speră că un pergament parțial citit, care să satisfacă condițiile de concurs, va fi văzut până la sfârșitul acestui an, în timp ce un pergament întreg ar putea fi descifrat până la sfârșitul anului 2024.

„Acest material datează de 2.000 de ani – au existat oameni care au scris acest lucru. Au scris despre dragoste, au scris despre război, au scris despre pace, s-au certat între ei. Aceste manuscrise sunt dialoguri pe care le purtau despre viziuni filosofice asupra lumii.

Și astfel, chiar dacă nu aflăm nimic, dar legătura profundă pe care o avem cu anticii în ceea ce privește umanitatea, este totuși semnificativă.”, a spus Seales.