Tehnologie

Ce știe inteligența artificială despre noi, de fapt: la ce ar trebui să fii atent atunci când te joci cu AI

Chatboții AI nu sunt chiar atât de „noi” pe cât s-ar putea crede, nu din punct de vedere tehnologic, cel puțin.

ChatGPT, de la OpenAI și Bard, de la Google, sunt mult mai capabili decât strămoșii lor, dar nu mereu din motivele potrivite pentru umanitate.

Recenta explozie a dezvoltării AI a creat deja îngrijorări cu privire la dezinformare, plagiat și malware generat.

Cum obține AI date despre tine

Pentru a reproduce interacțiunile umane, chatbot-urile AI sunt antrenate pe cantități masive de date, o parte semnificativă din care sunt derivate din Common Crawl.

„Aceste modele se antrenează pe seturi mari de date disponibile public pe internet”, a declarat Megha Srivastava, doctorand la departamentul de informatică din Stanford și fost rezident AI la Microsoft Research.

Chiar dacă ChatGPT și Bard folosesc ceea ce ei numesc o porțiune „filtrată” a datelor Common Crawl, dimensiunea mare a modelului face „imposibil pentru oricine să caute prin date și să le trieze”, a completat Srivastava.

Fie din propria ta neglijență, fie prin practicile de securitate slabe ale unei terțe părți, ai putea fi, chiar în acest moment, destul de public pe internet, chiar dacă nu îți dorești acest lucru în mod deosebit.

Editorialistul Bloomberg, Dave Lee, a povestit pe Twitter că, atunci când cineva a vrut să vorbească cu ChatGPT pe mesageria criptată de la Signal, acesta i-ar fi furnizat numărul exact de telefon.

„Este puțin probabil ca OpenAI să dorească să colecteze informații specifice, cum ar fi datele privind sănătatea și să le atribuie indivizilor, pentru a-și antrena modelele”, a declarat David Hoelzer, membru al organizației de securitate SANS Institute, pentru Engadget.

Google a declarat că ar fi pus bariere pentru Bard, pentru a preveni partajarea informațiilor de identificare personală, în timpul conversațiilor.

Politica de confidențialitate a OpenAI citează mai multe categorii de informații standard pe care le colectează despre utilizatori, care ar putea fi identificabile, iar la pornire, ChatGPT avertizează că aceste conversații pot fi folosite pentru a îmbunătăți sistemele.

„Pentru a construi și susține încrederea utilizatorilor, aceștia vor trebui să fie foarte transparenți în ceea ce privește politicile de confidențialitate și procedurile de protecție a datelor din partea inițială”, a declarat, pentru publicația menționată anterior, Rishi Jaitly, profesor în științe umaniste la Virginia Tech.

În consencință, poate că, pe viitor, nu ar strica să ai mai multă grijă în legătură cu informațiile pe care le publici online, dacă nu vrei ca inteligența artificială să le obțină, totul ca ulterior acestea să fie folosite de eventuali infractori. E important să reținem că AI nu este un concept malefic, dar există oameni care pot profita din plin.