Tehnologie

Bard, „mincinos patologic”: cum s-a pripit Google cu lansarea AI-ului

Bard, de la Google, și-a început „viața” într-o manieră oarecum controversată. După ce a „dat-o de gard” de multe ori, de la lansarea sa limitată, iată că vine confirmarea că bot-ul de inteligență artificială nu numai că nu este ceea ce trebuie, dar, în anumite cazuri, ar putea chiar să pună viața omului credul în pericol.

Mai nou, s-a aflat că unii dintre angajații Google ar fi avertizat, încă din primele momente, că Bard ar fi mai mult rău decât inutil. În plus, aceștia ar fi încercat să convingă conducerea să nu-l lanseze pe piață, de vreme ce l-au considerat inclusiv periculos pentru om.

Bard are obiceiul să te mai „mintă” din când în când

Angajații Google ar fi spus că chatbot-ul de inteligență artificială ar avea obiceiul să dea răspunsuri eronate.

Spre exemplu, nu ar fi indicat să-l întrebi cum să aterizezi un avion sau cum să faci scuba diving, întrucât ai șanse reale să primești răspunsuri care ți-ar putea asigura moartea, dacă ții cont de ele în activitățile pe care le întreprinzi. Cu alte cuvinte, cam așa te poți sinucide involuntar, la sugestia AI.

În ciuda avizului negativ, conducerea a ales să ignore avertismentele și să lanseze Bard, trecând cu vederea anumite principii etice de bază pentru lansarea unui concurent direct pentru OpenAI sau chiar Microsoft.

S-a mers până la lansarea lui Bard pe piață chiar dacă, în urmă cu puțină vreme, șeful Google, Sundar Pinchai, vorbea despre pericolele lansării pripite a oricărei tehnologii pe bază de inteligență artificială.

Și, pentru că nu a ținut cont de recomandările experților săi, Google s-a văzut pus în situația de a pierde 100 de miliarde de dolari, imadiat după lansarea Bard, după ce a fost „lansat la apă” printr-o reclamă ce conținea o reclamă falsă.

Evident, inteligența artificială poate fi un lucru bun, însă giganții din tehnologie par să mai aibă drum lung de străbătut „până departe”.