Tehnologie

Autoritățile române vor să-ți citească mesajele criptate: cum ar putea face asta

Conform unor documente oficiale, mai multe țări din Europa, printre care și România, își doresc o modalitate facilă de a-ți citi mesajele criptate, dacă situația o cere.

La nivelul Uniunii Europene a circulat un formular care deja a fost completat de 20 dintre țările comunității și din care se poate trage concluzia că majoritatea țărilor membre UE își doresc, cu tot dinadinsul slăbirea metodelor de criptare din cadrul celor mai cunoscute aplicații de mesagerie din Europa.

Documentul a fost accesat, ca mai apoi să fie publicat de publicația Wired, și conține răspunsurile oficiale ale celor 20 de țări la întrebări cu privire la viitorul criptării end-to-end a mesajelor digitale care circulă prin intermediul platformelor de comunicare, cum ar fi, spre exemplu, WhatsApp, informează profit.ro.

Evident, părerile sunt împărțite în Uniunea Europeană, însă ceea ce trebuie știut și subliniat este că România este una dintre țările care susține slăbirea metodelor de criptare, atunci când vorbim despre mesajele „ascunse”.

În mod sigur, Spania este cea mai categorică țară, dorind nu numai o posibilitate de a accesa mesaje criptate, ci interzicerea practicii, la nivel European.

Poziția țării noastre în cadrul acestui document ce ar putea fi catalogat drept controversat

În ceea ce privește țara noastră, oficialii spun că viitoarea legislație nu ar trebui să fie interpretată drept a interzicere sau o slăbire a criptării, în sine, dar nici nu se dorește „ca criptarea E2E să devină un refugiu pentru indivizii cu intenții malefice”.

În definitiv, în prezent, nimic nu este oficial, așa că nu trebuie să își facă nimeni griji din această pricină. Șansele ca un proiect de acest fel să fie adoptate sunt egale cu cele potrivit cărora nu va fi adoptat. În consecință, tot ce ne rămâne de făcut este să așteptăm să vedem cum va evolua această situație, în timp și dacă va da naștere abuzurilor.