Tehnologie

Profeția îngrijorătoare despre AI, direct de la „părintele inteligenței artificiale”: ce riscă umanitatea

Unul dintre pionierii absoluți ai inteligenței artificiale, Geoffrey Hinton, supranumit „părintele inteligenței artificiale”, a declarat că și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte Google în aprilie, în semn de protest față de riscurile asociate cu tehnologia la care lucrează de ani de zile.

Cercetătorul se declară îngrijorat de faptul că Google renunță la limitarea anterioară asupra lansărilor publice de AI, în încercarea de a concura cu ChatGPT, Bing Chat și modele similare, deschizând ușa mai multor probleme etice, în curs de dezvoltare.

Dezinformarea, primul pas spre un viitor incert

Pe termen scurt, Hinton a spus că inteligența artificială ar putea duce la un val de dezinformare. S-ar putea „să nu mai poți ști care este adevărul”.

El crede, de asemenea, că AI ar putea duce și la eliminarea oamenilor din companii, deci la pierderea locurilor de muncă.

S-a adus, de asemenea, în discuție inclusiv posibilitatea lansării unor arme complet autonome, cât și tendința modelelor AI de a învăța comportamente ciudate din datele de antrenament.

Atitudinea acestuia a început să se schimbe încă de anul trecut, când Google, OpenAI și alții au început să creeze sisteme AI despre care el crede că ar fi superioare inteligenței umane.

Inteligența artificială s-a dezvoltat rapid în ultimii cinci ani și ar putea fi „înfricoșător” ceea ce s-ar putea întâmpla în următorii cinci, sugerează cercetătorul.

Într-o declarație acordată publicației Engadget, cercetătorul șef al Google, Jeff Dean, a spus că firma sa este încă dedicată unei „abordări responsabile” și este, în egală măsură, foarte atentă asupra „riscurilor emergente”.

Google a lansat recent o versiune brută a chatbot-ului Bard, în martie, după luni de zvonuri potrivit cărora compania ar fi îngrijorată de amenințarea competiției.

Hinton și-a dedicat aproape întreaga carieră studierii rețelelor neuronale care sunt cheia de bază a tot ceea ce înseamnă AI, dar este recunoscut, în mod deosebit, pentru dezvoltarea unui sistem de recunoaștere a obiectelor, în 2012.