Tehnologie

Apple se chinuie să scape de amenda uriașă pe care a primit-o de la Uniunea Europeană. Cum se apără gigantul

Apple a contestat formal o amendă de 1,8 miliarde de euro impusă de Uniunea Europeană, conform unui raport de dinainte.

Uniunea Europeană, pe „urmele” Apple

Uniunea Europeană a emis amenda în luna martie, după ce a ajuns la concluzia că Apple a restricționat serviciile de streaming muzical concurente pe App Store, în urma unei plângeri din 2019, care a fost depusă de Spotify.

La momentul respectiv, Apple a promis să conteste decizia, argumentând că UE nu a „descoperit nicio dovadă credibilă a prejudiciului adus consumatorilor”.

Bloomberg raportează că Apple a depus acum o acțiune în instanță în încercarea de a anula decizia și, în definiiv, de a nu plăti amenda.

Împreună cu amenda în cauză, UE a instruit compania să înceteze blocarea platformelor de streaming muzical rivale de la informarea utilizatorilor că aceștia ar putea să se înscrie pentru serviciile lor la un cost mai mic în afara App Store-ului.

Ce au reproșat cei de la Spotify

Spotify a pretins că a fost nevoit să crească prețurile abonamentelor pentru a acoperi costurile legate de modul în care Apple gestionează App Store-ul.

Aceasta în ciuda faptului că Spotify nu permite actualizarea la Premium direct prin aplicația sa iOS – a face acest lucru ar însemna să plătească o comisie către Apple.

Din partea sa, Apple susține că Spotify nu îi plătește nimic, chiar dacă acesta din urmă accesează API-urile sale, instrumentele de testare beta și altele.

Plângerea Spotify a precedat intrarea în vigoare a Legii piețelor digitale. Această lege interzice entităților definite, inclusiv Apple și operatorul Play Store Google să blocheze dezvoltatorii să informeze utilizatorii despre modalitățile mai ieftine de plată pentru produsele lor în afara piețelor lor de aplicații.

În acest moment, Uniunea Europeană investighează în prezent ambele companii în legătură cu respectarea legii în vigoare. Ce va fi, vom vedea pe viitor. Însă, cel ami probabil, gigantul va trebui să plătească amenda.