Tehnologie

Ziua Internațională a Femeii, celebrată de Google printr-o surpriză: povestea zilei de 8 martie

Și în acest an, Google alege să sărbătorească, în felul său, Ziua Internațională a Femeii, de 8 martie. Gigantul a activat un doodle în care se pune accentul pe femeia erou a timpurilor noastre, cea care reușește, fără ajutor, să ajute, la rândul ei, pe alții.

În doodle-ul publicat de Google pe pagina sa de start, putem vedea un slideshow în care sunt înfățișate femei aparținând mai mult culturi ale lumii, în timp ce practică meserii mai mult sau mai puțin feminine. De asemenea, gigantul aduce un omagiu tuturor femeilor medic, din lume, amintind de sacrificiul acestora, în cei doi ani intenși de pandemie.

Ziua Internațională a Femeii, de unde a început totul

Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită, în fiecare an, în data de 8 martie, peste tot în lume, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite (ONU), încă din 1977.

Chiar și așa, sărbătoarea este una mult mai veche de atât, ea luând naștere în anul 1910, în Copenhaga, la inițiativa activistei Clara Zetklin, în cadrul Conferinței Internaționale a Femeilor Muncitoare, una dintre primele mișcări cu adevărat feministe, din lume.

Datorită eforturilor sale, Germania, Austria, Danemarca, dar și alte câteva alte state europene au început să sărbătorească, începând cu 1911, Ziua Internațională a Femeii, în data de 19 martie. Mișcarea a marcat un pas înainte în fața prejudecăților misogine ce se regăseau, până în acel moment, bine „încrustate” în inimile tuturor.

Așadar, de la o zi a femeilor până la lupte asidue pentru emanciparea acestora și egalitatea dintre sexe, a fost doar un pas. Firește, „războiul” a fost unul de lungă durată, cu bătălii locale chiar și în ziua de astăzi.

În 2022, se mizează pe #BreakTheBias, un tag care mizează pe înlăturarea stereotipiilor clasice, potrivit cărora femeile nu pot face aceleași lucruri ca bărbații. Cu alte cuvinte, se pare că încă avem nevoie, chiar și în 2022, de mișcări de acest fel.