Savantul român revoluționar, dar uitat de toți. Nedreptățile care i s-au făcut părintelui ciberneticii românești, Ștefan Odobleja [VIDEO]

Ștefan Odobleja, născut pe 13 octombrie 1902, în comuna Valea Izvorului din judeţul Mehedinţi, a fost, de felul lui, un tip modest, care a fost multă vreme ignorat.

Vezi și: Românul care a reușit prima teleportare de particule din istorie. Sandu Popescu este savantul de care puțini români știu

Ștefan Odobleja – timbru poștal în onoarea savantului român

Ștefan Odobleja, de la începuturile sale

El a fost al doilea din cei trei copii ai țăranilor clăcași Maria și Ștefan Odobleja. A urmat liceul la Drobeta-Turnu Severin şi a mers la Facultatea de Medicină la Bucureşti, unde s-a remarcat prin pasiunea sa excesivă pentru medicină, psihologie şi fizică.

Prietenii săi de facultate l-au descris ca fiind deosebit de înzestrat şi că îşi petrecea timpul în sălile de lectură. Încă de pe vremea studiilor universitare, Odobleja a devenit un critic al teoriilor psihologiei populare în acea epocă.

El a promovat o viziune proprie asupra procesului de gândire, mai ales în ceea ce privește legătura dintre fenomenele fizice și funcționarea sistemului nervos, pe care el l-a considerat asemănător cu o mașină electronică.

După ce și-a încheiat studiile universitare, Ștefan Odobleja a lucrat ca medic militar în mai multe garnizoane din Bucureşti, Brăila, Lugoj și Drobeta-Turnu Severin. În același timp, se dedica cercetării științifice și a publicat mai multe comunicări, cum ar fi Un nou semn de pleurezie, Percuţia cordului, și Percuţia şi fonoscopia ficatului.

În 1935, a publicat lucrarea La Phonoscopie, nouvelle méthode d’exploration clinique, în Franța. În 1938, Ștefan Odobleja a publicat la Paris o lucrare monumentală în două volume intitulată Psychologie consonantiste.

Această carte unică la acea vreme a stârnit controverse semnificative în comunitatea științifică deoarece a introdus idei revoluționare, cum ar fi mecanizarea gândirii și realizarea gândirii instrumentale.

El a propus dezvoltarea unor „mașini învestite cu memorie logică, apte de a stoca informații și de a judeca asemenea omului”. Odobleja a explicat că acest tip de inteligență artificială ar aduce o „creștere considerabilă a randamentului gândirii, a cărei productivitate și eficacitate se va însuti”.

Cu toate acestea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, teoriile lui Odobleja au fost uitate în Europa.

Vezi și: Ștefan Odobleja, „părintele” ciberneticii: cum i-a tăiat comunismul aripile

Ștefan Odobleja / fotografie de arhivă

Americanii i-au furat ideile

În 1948, când un grup de cercetători americani, sub coordonarea lui Norbert Wiener, a publicat lucrarea Cibernetica sau control și comunicare la animal și om, s-a constatat că multe dintre idei erau preluate de la el.

În 1978, primele articole despre Ștefan Odobleja, autorul de drept al ciberneticii, au apărut în revista Tribuna, din Cluj și în revista Flacăra. Tot în același an, Editura Scrisul românesc, din Craiova, a publicat studiul intitulat Psihologia consonantistică și cibernetica.

Această lucrare a fost una polemică, în care Odobleja a susținut cu argumente paternitatea sa în dezvoltarea ciberneticii. Volumul a fost publicat postum, la scurt timp după decesul său. Ștefan Odobleja a încetat din viață pe 4 septembrie 1978 din cauza unui cancer pancreatic.

Gazetarul Liviu Timbuș, care l-a vizitat în ultimii ani ai vieții sale, a declarat că l-a cunoscut în primăvara anului 1974 și că l-a găsit într-o căsuță aruncată în hotarul orașului, singur, bucuros și nedumerit de prezența neașteptată.

„Era un om mic de statură, prietenos și amabil, care păstra mereu o căldură și naivitate dulce, caracteristice celor predispuși la visare și meditații solitare. Vorba repezită şi gesturile sale rupte îi trădau excesiva timiditate. Şi, în general, dificultatea de a susţine o conversaţie fluentă în afara problemelor strict ştiinţifice.

Tiranizat de foarte timpuriu de ideea lucrărilor sale, Ştefan Odobleja s-a dovedit dintotdeauna inactiv şi neştiutor în diplomaţia vieţii, generos cu alţii şi neatent cu sine însuşi, naiv şi credul, direct şi neprotocolar, tot atâtea trăsături proprii adesea firilor alese, omului de creaţie, închis în laboratorul minţii sale, hărăzit să-şi călăuzească destinul pe pistele accidentate ale ideilor novatoare”, mărturisea, de asemenea, acesta.

Vezi și: Savantul român care a murit pentru știință. Tragica soartă a medicului Nicolae Ionescu-Sisești