Tehnologie

Samsung lansează cel mai mare televizor 8K QLED. Cât ar putea să coste „monstrul” cu un miliard de culori

Celor de la Samsung pare să le placă ideea conform căreia cu cât mai mare, cu atât mai bine, așadar gigantul a anunțat lansarea noului său televizor QN990C Neo QLED 8K de 98 de inchi.

Modelul se alătură televizoarelor QLED 8K QN900C Neo de 65 inchi, 75 inchi și 85 inchi, din 2023, cea mai recentă adăugare debutând la CEDIA Expo 2023, alături de omologul său 4K,disponibil în dimensiuni cuprinse între 43 inchi și 85 inchi.

Noul televizor gigant de la Samsung folosește AI

Televizorul Samsung QN990C Neo QLED 8K de 98 inchi are la bază Quantum Mini LED-uri, întocmai pentru a produce peste un miliard de culori și folosește inteligența artificială pentru a îmbunătăți orice conținut pe care îl poți viziona, până la o calitate de 8K.

De asemenea, este echipat cu un ecran anti-orbire și tehnologia Ultra Viewing Angle, despre care Samsung spune că ar trebui să îți permită, fără dar și poate, să vezi ce se întâmplă din orice unghi, fără a fi nevoie să „ucizi becul”.

Structura televizorului este realizată cu un design integral din metal la 360 de grade și are un suport de perete Slim Fit pentru a oferi televizorului un aspect oarecum grandios, dar și iluzia că este, efectiv, încorporat în perete.

În ceea ce privește calitatea audio, noul televizor Class 8K de 98 de inchi are încorporat Dolby Atmos și Cinema Object Tracking Sound, pentru o mai bună experiență.

Deși prețul televizorului 8K de 98 de inchi nu a fost încă dezvăluit, este probabil să se apropie de pragul de 10.000 de dolari, așa că dacă îl vrei, pregătește-te să faci economii.

Samsung a setat prețul pentru televizorul Neo QLED 8K de 65 de inchi la 5.000 de dolari, pe cel de 75 inchi îl vinde cu 6.300 de dolari, iar pe cel de 85 inchi îl vei putea cumpăra cu 8.000 de dolari.

În schimb, televizoarele Neo QLED 4K încep de la 1.200 de dolari și oferă Quantum Mini LED-uri și Dolby Atmos.