Românii și digitalizarea, de la teorie la practică. Când problema educației se completează cu ineficiența autorităților

Transformarea digitală este un deziderat despre care România vorbește de peste un deceniu, însă realitatea din teren rămâne fragmentată și inconsistentă. În ciuda proiectelor europene, strategiilor naționale și investițiilor declarate, digitalizarea în România continuă să se lovească de două obstacole majore: educația insuficientă și ineficiența autorităților în implementarea soluțiilor tehnologice la scară largă.

În cadrul conferinței „Digitalizare și Siguranță Cibernetică”, organizată în iunie 2025, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, a descris tranziția digitală ca fiind una presărată cu întârzieri și nemulțumiri. Deși există un cadru teoretic bine conturat, cu planuri, strategii și fonduri, realitatea cotidiană arată că România este încă la început de drum în multe domenii, mai ales în ce privește digitalizarea administrației publice, a educației și a sănătății.

Lipsa educației digitale blochează accesul la servicii moderne

Unul dintre principalele impedimente identificate este nivelul scăzut de educație digitală în rândul populației. În multe comunități, accesul la internet este în continuare limitat, iar utilizarea platformelor online de către cetățeni este afectată nu doar de infrastructură, ci și de lipsa competențelor digitale de bază. A învăța să folosești o aplicație guvernamentală, să depui un document online sau să verifici o informație oficială devine un efort pentru mulți români, în special în mediul rural sau în rândul persoanelor în vârstă.

Eduard Dumitrașcu a subliniat că România trebuie să iasă din zona de confort și să accepte că adaptarea la tehnologiile emergente nu mai este o opțiune, ci o obligație. Presiunea este deja resimțită, iar decalajele față de alte state europene continuă să crească. În același timp, digitalizarea nu înseamnă ca fiecare cetățean să devină programator, ci ca fiecare să înțeleagă și să folosească instrumentele digitale puse la dispoziție de stat și de mediul privat.

Statul digitalizat doar pe hârtie: între birocrație și promisiuni

De cealaltă parte, autoritățile se mișcă lent, fragmentat și fără o coordonare coerentă. Deși există fonduri europene substanțiale pentru digitalizarea serviciilor publice, multe dintre acestea fie sunt insuficient absorbite, fie ajung să fie cheltuite ineficient. Platforme precum Ghiseul.ro sau Spațiul Privat Virtual sunt exemple de inițiative utile, dar care nu acoperă întregul spectru al relației dintre cetățean și stat. Interoperabilitatea sistemelor este redusă, bazele de date nu comunică între ele, iar lipsa standardizării face ca digitalizarea să fie percepută ca un proces artificial și dificil de utilizat.

În plus, sectorul public este adesea reticent în fața schimbărilor, mai ales când acestea presupun reorganizarea fluxurilor de muncă sau renunțarea la proceduri învechite. În lipsa unei reforme administrative reale, digitalizarea riscă să devină doar un strat tehnologic aplicat pe birocrația tradițională.

Conferința organizată recent a pus pe tapet și alte teme urgente: de la securitatea cibernetică la necesitatea unor politici coerente în educația digitală. România are, într-adevăr, potențialul de a deveni un hub tehnologic regional, însă pentru ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de mai mult decât declarații publice. Este nevoie de infrastructură funcțională, leadership coerent și o cultură digitală construită pas cu pas.