REVIEW HUAWEI WATCH 5 – cel mai frumos smartwatch a devenit mai deștept ca niciodată. Cât de utilă este tehnologia X-TAP în acest gadget premium din titan și oțel
HUAWEI are deja câțiva ani de când este lider de piață pe zona ceasurilor inteligente, dar asta nu înseamnă că renunță la ambiția constantă de a adresa pretențiile în materie de performanță și design ale celor mai exigenți dintre utilizatori. HUAWEI WATCH 5 este cea mai recentă manifestare a acestei ambiții, iar modul în care arată și funcționează include o serie stufoasă de motive de upgrade, începând cu tehnologia X-TAP și finisajele premium.
De-a lungul anilor, am avut ocazia să testez la prima mână cele mai noi inovații în materie de smartwatch-uri marca HUAWEi și, de fiecare dată, am avut motive să fiu entuziasmat. Gadgeturile gigantului chinez din domeniul purtabilelor smart fac o treabă grozavă în a se diferenția de concurență și de a găsi media perfectă între funcționalitate și design. Aproape de fiecare dată, au venit cu brevete utile, certificări unice în piață și particularități pe care concurența pur și simplu nu le are. Cel mai simplu exemplu este prima serie HUAWEI Watch D care îți măsura tensiunea arterială când oamenii doar visau la o astfel de opțiune cu potențial de salvat vieți pe un ”banal” ceas. În orice caz, HUAWEI WATCH 5 duce mai departe tradiția brandului de inovație prin anduranță, calitate a construcției și un mix impresionant de dotări sport, aspect business și, nu în ultimul rând, elemente vitale de monitorizare a sănătății.
REVIEW HUAWEI WATCH 5 – Design & construcție – un clasic modern sculptat în materiale aeronautice
La prima vedere, WATCH 5 este tot ce îți doreai de la un ceas premium: subțire, ușor, cu linii curbe ce amintesc discret de Kármán Line – granița imaginară dintre atmosferă și spațiu. Carcasa de 46 mm a versiunii testate este turnată din titan de calitate aerospatială, cu o duritate cu 50 % mai mare și o greutate cu aproape 45 % mai mică decât oțelul 904L. În realitate asta înseamnă că pe mână simți soliditate, nu masă inutilă.
În față, ecranul LTPO 2.0 de 1,5 inchi (466 × 466 px) este protejat de safir sferic, iar luminozitatea atinge 3000 niți – un record absolut pentru un smartwatch. În soarele de mai, textul, hărțile sau mesajele rămân citibile fără să cauți umbră. Ramele laterale au fost ciupite la 1,8 mm, iar rata ecran–corp sare la 82,5 %. Dacă prima generație Watch părea deja imersivă, noul panou pur și simplu dispare în fața conținutului.
Testul meu de birou–sală–terasă a evidențiat un alt detaliu subtil: finisajul mat al titanului respinge amprentele și nu devine rece nici după un duș rapid cu apă rece. Brățara de titan din pachet păstrează același tratament satinat și se ajustează cu pini rapizi, fără șurubelnițe. În cutie găsești zale de rezervă – o atenție rară chiar și la ceasuri tradiționale scumpe.
REVIEW HUAWEI WATCH 5 – X-TAP – senzorul care transformă spatele ceasului în laborator medical de buzunar
Dacă designul te-a convins să îl probezi, tehnologia X-TAP îți va arăta de ce merită să rămână pe mână. Vorbim despre primul sistem multi-senzor din industrie care combină ECG, PPG și un senzor de presiune într-o suprafață minusculă poziționată lateral. Printr-un simplu contact de cu vârful degetului, X-TAP deschide în 3 secunde „Health Glance”: nouă indicatori vitali (plus HRV), calculați în doar 60 de secunde.
SpO₂ continuu, fără compromisuri
De la pandemie încoace, saturația de oxigen a trecut din zona medicilor în rutina pasionaților de sport. Problema era, însă, fiabilitatea citirilor la încheietură. WATCH 5 detonează dilema: pune artera digitală la treabă. Apăsând senzorul, sângele din vârful degetului oferă un semnal optic mult mai curat, iar ceasul afișează trenduri în timp real, nu doar un snapshot. În testul meu de alergare pe bandă la timp de seară, valorile au scăzut de la 98 % la 93 % pe sprint și au urcat la 97 % în repaus – informații destul de imposibil de sesizat cu un senzor clasic de încheietură.
ECG și rigiditate arterială
Ținând degetul 30 de secunde pe X-TAP, ceasul înregistrează un traseu ECG și estimează rigiditatea arterială. Am comparat rezultatele cu un electrocardiograf portabil Omron – deviațiile au fost sub 1 bpm pe ritm și sub 5 ms pe HRV. Nu înlocuiește un consult cardiologic, dar te avertizează dacă apar extrasistole, fibrilație atrială sau rigiditate peste medie (indiciu timpuriu de hipertensiune).
Un mini-check-up oriunde te prinde ziua
Trebuie să recunosc, după două zile am prins gustul testului de dimineață. Există o fascinație aparte în a ține degetul apăsat 3 secunde, respiri de două ori și primești un raport colorat despre somn, ritm, stress și nivel de oxigen. Dacă un indicator sare în roșu, aplicația Huawei Health sugerează imediat măsuri – de la „hidratează-te” la „programează o pauză de respirație”. Pentru cine are părinți cu probleme cardiace, funcția poate trimite și alertă de afecțiune către un contact prestabilit.
REVIEW HUAWEI WATCH 5 – Interacțiuni inteligente – gesturi fără să atingi ecranul
WATCH 5 introduce două gesturi noi: Double Slide și Double Tap. Aluneci degetul mare peste index de două ori pentru a schimba opțiunile, apoi ciocnești degetul de două ori pentru a confirma. În practică, răspunzi la telefon când cari cumpărături, oprești alarma în duș sau schimbi piesa pe bicicletă fără să muți mâna pe ecran. Sistemul recunoaște doar gesturi clare în doi pași – zero apeluri ratate din greșeală.
REVIEW HUAWEI WATCH 5 – Conectivitate phone-free – eSIM, Wi-Fi 6 și hărți offline
Nu trebuie neglijat faptul că, în doar câteva momente, poți activa pe Watch 5 un eSIM direct din aplicația operatorului. În acest fel, ceasul și telefonul împart același număr, iar în weekend poți liniștit să lași telefonul acasă în timpul unei ture mai lungi pe coclauri. Primești apeluri, faci streaming prin Watch Music și, mai ales, te bucuri de navigație offline Petal Maps cu vibrații discrete la intersecții. De remarcat: modul eSIM scade autonomia cu aprox. 20 %, dar rămân peste 2 zile în regim mixt (versiunea 46 mm).
Fiind primul model cu Wi-Fi 6, actualizările de firmware și descărcarea fețelor de ceas merg de trei ori mai repede (≈65 Mbps). În plus, când telefonul e în altă cameră, notificările ajung instant pe WLAN, ajutându-te să nu pierzi niciodată știrile care contează pentru tine, mesajele de la prieteni sau apelurile.
REVIEW HUAWEI WATCH 5 – Sport & wellness – 100+ moduri, GPS Sunflower și antrenor AI
Chipul Sunflower tri-band (L1/L5) prinde semnal în sub 10 secunde chiar între blocuri, atingând fără emoții precizia unui GPS tradițional sau smartphone de top.
Dincolo de alergare, ai fotbal, baschet, padel, eSports; peste 200 de planuri personalizate în funcție de RAI (Running Ability Index). După o serie de alergări scurte, ceasul mi-a sugerat intervale HIIT 30 s – 1 min pentru arderea grăsimii, adaptate pulsului meu mediu.
Acuratețea fazelor REM/Deep a fost comparabilă cu cea de pe Apple Watch Series 8 pe care îl folosesc de obicei. Mult mai deștept decât ce poate să facă însă ceasul Apple, algoritmul HUAWEI afișează acum și „respiratory rate” și corelează HRV cu stresul de peste zi – dacă mergi tensionat la culcare, primești exerciții de respirație înainte de a intra în pat.
REVIEW HUAWEI WATCH 5 – Autonomie și încărcare – două moduri, zero anxietate
Standard Mode: 4,5 zile tipic (3 zile cu AOD ON) pe varianta de 46 mm – test confirmat cu notificări, 45 min GPS/zi și 20 min convorbiri.
Ultra-Long Battery: 7 zile tipic, până la 11 zile max – se dezactivează Wi-Fi, dar rămân notificările și monitorizarea 24/7.
Încărcarea wireless duce ceasul de 46mm la 100 % în 90 min, iar 15 min livrează o zi de utilizare – salvator când uiți cablul acasă. Varianta de 42mm a aceluiași dispozitv se încarcă complet în 60 minute.
Aplicația îți arată un dashboard curat: cercuri de activitate, analiza somnului, HRV și rapoarte Health Glance. Nou e modul Insights, care corelează obiceiurile: dacă dormi prost după seri cu cina târzie sau pulsul rămâne ridicat două zile după antrenament intens. E ca un coach invizibil ce-ți trimite push-uri „Hei, încearcă stretching azi” când stresul sare peste 80.
REVIEW HUAWEI WATCH 5 – Concluzie – X-TAP schimbă regulile jocului, WATCH 5 bifează tot
Prin tehnologia X-TAP, HUAWEI transformă smartwatch-ul într-o extensie reală a vizitei la medic, fără să sacrifice design, greutate sau autonomie. Monitorizarea SpO₂ de la vârful degetului, Health Glance în 60 de secunde și gesturile hands-free au mari șanse să-ți schimbe rutina zilnică mai mult decât ai fi crezut. Adaugă funcționalitatea eSIM, afișajul de 3000 niți și materialele aeronautice, iar WATCH 5 concurează cu orice alte purtabile de top sau le depășește, fiind în același timp o alternativă mai mult decât fiabilă inclusiv a ceasurilor elvețiene.
Prețul de 3249 lei pentru versiunea Titanium poate părea mare doar până pui în balanță funcțiile medicale, autonomia și versatilitatea business-sport. Dacă vrei un companion care să-ți completeze ținuta, să-ți urmărească antrenamentele, dar mai ales să ”te bată pe umăr” când sănătatea dă semne subtile, HUAWEI WATCH 5 este cel mai complet pachet de pe piață în 2025. Astăzi, nu există alt smartwatch care să ofere un senzor comparabil cu X-TAP și, în același timp, nivelul similar de eleganță. În plus, există și variante mai ieftine ale aceluiași gadget cu doar 2249 de lei, dacă te încântă premisa unei brățări sport, din fluoroelastomer.
În concluzie, fie că lucrezi într-o corporație, ești sportiv de weekend sau pur și simplu pasionat de tehnologie, noul WATCH 5 merită loc pe încheietura ta. Nu va dura mult până când va fi imposibil să îl uiți acasă într-o deplasare sau să-l lași pe noptieră când te pui la somn. Ca o notă foarte importantă de subsol, eu am testat noul HUAWEI împreună cu un iPhone 15 Pro Max și, după cum se întâmplă deja de mulți ani cu ceasurile inteligente ale companiei, s-a comportat impecabil. La fel de plăcută și perfectă este și compatibilitate cu terminalele Android, deci nu contează ce smartphone ai, WATCH 5 cu X-TAP este perfect pentru tine și din acest punct de vedere.
În România, HUAWEI WATCH 5 poate fi achiziționat din HUAWEI Store folosind acest link, iar în perioada 15 mai – 29 iunie beneficiezi și de o ofertă de lansare foarte atractivă. Te bucuri gratuit la achiziția ceasului de HUAWEI Freebuds 6i, o curea extra, 12 luni extra-garanție și 3 luni de abonament gratuit HUAWEI Health+. Mai mult decât atât, pentru 49 de lei în plus la cumpărarea WATCH 5, utilizatorii pot achiziționa un cântar HUAWEI Scale 3 Bluetooth Edition, iar pentru 299 lei în plus, căștile HUAWEI FreeArc.