Tehnologie

Modul în care cauți pe internet se va schimba. Google își dorește să fie mult mai prietenos, uman și util

Google vine cu schimbări majore în acest an! Gigantul tehnologic are de gând să facă modificări la motorul său de căutare, pentru a deveni „mai vizual, mai atractiv, mai personal şi mai uman” pentru toți internauții, scrie Reuters.

Google modifică motorul de căutare

Google devine tot mai ‘accesibil’! Fondat în septembrie 1997, de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey Brin, Google a suferit numeroase modificări în ultimii ani. De curând, gigantul tehnologic a anunțat că va face anumite schimbări la motorul său de căutare.

Mai exact, Google, denumit și Google Web Search, va renunța definitiv la ‘serviciul cu cele 10 linkuri albastre’, care este un format tradițional de prezentare ezultatelor căutării. În schimb, va implementa mai multe voci umane ca parte a schimbării.

Toate modificările se datorează aplicaţiilor de inteligenţă artificială (AI), precum ChatGPT, care au prins foarte bine la public.

Drept urmare, Google urmează să lanseze noi funcţii care permit utilizatorilor să poarte conversaţii cu un program AI. Proiectul va avea și un nume de cod „Magi”, scrie wsj.com. 

În prezent, statisticile arată că peste 80% din căutările pe Internet sunt efectuate prin motorul de căutare Google, acesta aflându-se pe primul loc în preferința consumatorilor.

Citește și: Cum se ferește Google de rivali, în domeniu inteligenței artificiale. Decizia luată la nivel înalt

Google va renunța și la parolele clasice

Gigantul tehnologic Google intenționează să renunțe la modalitățile anterioare de autentificare. Așadar, acesta va adăuga chei de acces – passkey ca „un înlocuitor mai sigur și mai ușor pentru parole”, care elimină nevoia de a crea o parolă care este fie imposibil de reținut, fie ușor de ghicit de hackeri. În anunțul său, Google a spus că experiența este similară cu cea a funcției de parole salvate.

Spre deosebire de parolele clasice, utilizatorii nu vor trebui să vină cu o cheie de acces pentru a accesa un cont. Dacă cheile de acces sunt activate în contul lor Google, acestea pot avea una unică creată pentru orice site la care se conectează. În loc să introducă o parolă, pur și simplu își vor verifica identitatea pe un dispozitiv de încredere cu un cod PIN, amprentă sau scanare a feței.

„Aceeași cheie de acces nu este niciodată folosită cu mai mult de un site. Protocoalele cu chei de acces sunt proiectate cu atenție, astfel încât nicio informație partajată cu site-urile să nu poată fi folosită ca vector de urmărire”, se arată în anunțul transmis de Google.