Tehnologie

Meta vrea să-l ”readucă la viață” pe fostul președinte american, Abraham Lincoln: cum va face asta

Meta se pregătește să lanseze chatboți cu AI, care să dispună de personalități unice, cât de curând.

Se pare că primul chatbot lansat va fi nimeni altul decât președintele american Abraham Lincoln.

De asemenea, compania creează o personalitate special pentru a te ajuta cu planurile tale de călătorie.

Aceasta este o încercare de a spori implicarea pe platformele de social media ale Meta, deoarece discuțiile umane tind să fie mai interesante decât răspunsurile robotizate.

Unde vei putea vorbi direct cu Lincoln

Compania nu a anunțat care dintre aceste platforme îi va găzdui pe Lincoln, deși rapoartele anterioare indicau că Instagram, Messenger și WhatsApp ar putea fi variante viabile.

Aceste personalități AI vor oferi o nouă modalitate de căutare similară modului în care funcționează actualii chatboți, exceptând personalitățile istorice.

Marea majoritate a veniturilor anuale ale Meta provine din publicitate, așa că mișcarea s-ar putea să dea roade pentru gigant, mai ales dacă utilizatorii se vor lăsa influențați de Lincoln.

De altfel, Mark Zuckerberg a spus că și-a imaginat un viitor cu „agenți AI care acționează ca asistenți, antrenori sau care vă pot ajuta să interacționați cu anumite afaceri și creatori”.

Mai mult decât atât, el a spus că Meta construiește și chatboți AI special pentru serviciul clienți și unul pentru a fi folosit de angajații Meta.

Meta nu este prima companie care încearcă să injecteze un pic de personalitate în lumea inteligenței artificiale.

Startup-ul Character.ai folosește modele de limbaj mari (LLM) pentru a simula conversații cu personaje din viața reală precum Elon Musk, dar și mulți alții.

Totuși, rămâne de văzut cum se va ”traduce” acest lucru pentru utilizatorii din alte țări pe care Abraham Lincoln nu i-ar putea impresiona prea mult.

Să ne închipuim un viitor în care vom putea vorbi, spre exemplu, cu Ion Iliescu, Traian Băsescu sau chiar Klaus Iohannis. Cam cât de amuzant sau chiar enervant ar putea, de fapt, să fie acest viitor?