Meta va rămâne, în curând, un „sat fără câini”: concedierile de la Instagram și Facebook continuă
Meta a început o nouă rundă de concedieri pe fondul „anului eficienței” al companiei. Cea mai recentă reducere de locuri de muncă reprezintă a treia rundă a unei serii care a fost anunțată pentru prima dată în luna martie.
Compania a spus că va elimina, în total, 10.000 de locuri de muncă, pe parcursul a trei runde.
Nu este clar câți angajați sunt afectați de cea mai recentă rundă, dar concedierile, încă o dată, par să se întâmple, în principal, în domenii ce nu au legătură cu ingineria.
Domeniile afectate de disponibilizări
Oamenii din marketing, comunicare și recrutare și-au pierdut locurile de muncă, potrivit Reuters, care a citat postări găsite pe LinkedIn. Meta va reduce, de asemenea, aproape 500 de locuri de muncă în Irlanda.
Gigantul a refuzat să comenteze reducerile, însă un purtător de cuvânt a adus în discuție o notă pe care Mark Zuckerberg a împărtășit-o angajaților săi toamna trecută, adică perioada în care compania a disponibilizat 11.000 de oameni.
În mesajul cu pricina, el ar fi vorbit despre condițiile economice care „au făcut ca veniturile noastre să fie mult mai mici” decât se aștepta.
De asemenea, a descris reducerile de locuri de muncă drept „unele dintre cele mai dificile schimbări pe care le-am făcut din istoria Meta”.
Zuckerberg a vorbit deschis despre nevoia de mai multă „eficiență” în lunile de după. El a numit 2023 „anul eficienței” al Meta și a adăugat că dorește să creeze o structură de management „mai plată”, în cadrul companiei.
„Continuu să cred că încetinirea angajării, aplatizarea structurii noastre de management, creșterea procentului din compania noastră la capitolul tehnic și prioritizarea mai riguroasă a proiectelor vor îmbunătăți viteza și calitatea muncii noastre”, a spus Zuckerberg, recent.
Deși disponibilizările de la Meta au fost printre cele mai consistente din industrie, gigantul este departe de a fi singura companie de tehnologie care a pierdut locuri de muncă în ultimele câteva luni. Amazon, Google, Microsoft au procedat la fel, în ultima perioada.