Tehnologie

Ființa din adâncurile oceanului care poate prevesti cutremurele. Unde o găsești

Oamenii de știință abilitați în seismologie îți vor spune întotdeauna că e imposibil să anticipezi un cutremur. Cine vine să ne spună că peste o anumită perioadă de timp, poate chiar ani sau zeci de ani, se va petrece un cutremur, este într-o mare eroare. Totuși, există unele indicii.

Tehnologia actuală ne permite să câștigăm doar câteva fracțiuni de secunde sau secunde înainte de a resimți la suprafață efectele seismelor din interiorul scoarței terestre.

Orice altă așa-zisă profeție legată de anul sau deceniul în care va avea loc un cutremur are mari șanse să fie o mare minciună sau pur și simplu o eroare a celui ce o face, fiindcă așa ceva e imposibil de anticipat cu mult timp înainte de a se petrece.

Totuși, pe măsură ce evoluăm în tehnologie și știință și ajungem să avansăm în cunoașterea mediului înconjurător, avem parte de surprize, în sensul în care descoperim anumite indicii care ne pot ajuta în încercarea noastră de a afla când și unde va apărea următorul cutremur sau, mai bine zis, unde există cel mai mare risc ca acest eveniment nefericit să se întâmple.

Descoperirea care poate schimba din temelii tot ceea ce am învățat la școală despre cutremure

Ei bine, cercetătorii care studiază adâncul mărilor și al oceanelor vin cu niște vești care ne vor surprinde plăcut. Ei au descoperit anumite colonii de bacterii foarte speciale, care se regăsesc la cele mai mari adâncimi ale oceanelor lumii. Aceste bacterii neobișnuite au proprietatea de a se poziționa în mod absolut natural spre liniile invizibile ale câmpului magnetic al Pământului, la fel ca un ac de busolă.

Am putea spune că avem în față niște bacterii capabile să ne ofere indicii importante despre seismele pe care ajungem să le resimțim la suprafața pământului, uneori într-o manieră deosebit de dureroasă și de violentă, cu pierderi de vieți omenești și pagube materiale însemnate.

Cum s-a ajuns la această descoperire? Ei bine, procesul a fost unul de lungă durată, analizele asupra bacteriilor și proprietăților lor necesitând ani de zile de studiu și efort din partea cercetătorilor abilitați.

„Magneții vii” au fost colectați dintr-un eșantion prelevat în 2012, în timpul unei expediții a Universității din Tokyo, în sudul Mariana Trough din vestul Oceanului Pacific. Într-un studiu publicat la începutul acestui an, echipa a analizat genetic aceste probe și a reușit să identifice bacteriile magnetotactice misterioase.

„Bacteriile pe care le-am colectat conțineau în principal magnetozomi în formă de „glonț”, pe care îi vedem ca o formă „primitivă” și deducem astfel că nu s-au schimbat prea mult de-a lungul multor milenii. Într-adevăr, mediul în care le-am găsit este similar cu Pământul timpuriu acum aproximativ 3,5 miliarde de ani, când se estimează că a apărut strămoșul bacteriilor magnetotactice”, explică unul dintre cercetătorii ce au luat parte la analiză.