Tehnologie

Elon Musk susține că pierde bani cu Twitter: ce le-a spus angajaților săi

Anul trecut, Elon Musk a achiziționat gigantul Twitter contra sumei de 44 de miliarde de dolari. Făcea asta înainte de a pune în mișcare o serie de schimbări menite să-i crească veniturile.

Potrivit unui nou memoriu trimis de Elon Musk angajaților săi, treaba nu funcționează chiar așa de bine, platforma valorând acum mai puțin de jumătate din ceea ce a plătit el pentru ea.

Nota a oferit angajaților săi granturi. De menționată că acestea sunt mai puțin flexibile decât opțiunile pe acțiuni, deoarece pot fi vândute doar în anumite momente, în acest caz la fiecare șase luni. Granturile sunt, de obicei, folosite pentru a stimula lucrătorii să crească valoarea companiei – cu alte cuvinte, să „lucreze pentru ei”.

Prețul granturilor este, de regulă, stabilit la prețul de piață al acțiunilor în momentul în care acesta este oferit angajatului.

Twitter este evaluată acum la mai puțin de 20 de miliarde de dolari.

CEO-ul le-a spus angajaților că Twitter se află într-un impas, dar că speră că, în viitor, va ajunge să valoreze 250 de miliarde de dolari.

Musk s-a concentrat pe Twitter Blue ca sursă de venit, doar că socoteala de acasă nu se prea potrivește cu cea din târg.

Twitter Blue, un eșec total

În ianuarie 2023, s-a estimat că aproximativ 290.000 de persoane s-au înscris la serviciul de 8 dolari pe lună, ceea ce nu s-a ridicat neaparat la nivelul așteptărilor, Twitter ajungând să piardă bani.

Potrivit unei estimări, serviciul atrage aproximativ 27,8 milioane de dolari pe an, cu mult sub 1 miliard de dolari pe an pe care Musk trebuie să-i plătească în dobânzi pentru împrumuturile folosite pentru a cumpăra compania.

Înainte de venirea lui Elon Musk, gigantul își realiza marea majoritate a veniturilor din publicitate.

În trimestrul întâi al anului 2021, 1,41 miliarde de dolari din veniturile totale de 1,57 miliarde dolari au fost realizate în acest fel.

Potrivit unui raport al Wall Street Journal, câștigurile companiei au scăzut cu aproximativ 40% față de anul trecut.