Jocuri

Lună plină pe Apple Arcade: ce jocuri noi se lansează pe platformă

Apple a dezvăluit jocurile care vor fi lansate pe Apple Arcade în luna iulie. Din câte se poate observa, compania pregătește o gamă diversă pentru abonații săi.

Printre jocurile care vor fi lansate se numără Stardew Valley, Slay the Spire și Ridiculous Fishing.

Ridiculous Fishing se reinventează pe Apple Arcade

Ridiculous Fishing este, fără dar și poate, un caz interesant, în context, deoarece s-a menționat că acesta ar fi „o remasterizare completă și extinsă” a jocului original care a câștigat Apple Design Award.

Apple a declarat că echipa originală Ridiculous Fishing a construit jocul de la zero, ceea ce este puțin surprinzător având în vedere că studioul din spatele lui, Vlambeer, a fost închis în urmă cu trei ani.

Cu toate acestea, gașca s-a reunit temporar pentru a repune jocul pe picioare, de data aceasta într-o nouă variantă.

Cofondatorul studioului, Rami Ismail, a declarat pe Twitter că a fost o „bucurie absolută să am o nouă șansă legată de jocul care mi-a lansat cariera”. Dezvoltatorul Goodbye Volcano High KO_OP a ajutat, de asemenea, la proiect.

Ridiculous Fishing EX va fi lansat pe Apple Arcade în data de 14 iulie.

Totuși, primul joc lansat în iulie va fi Slay The Spire. Acesta va fi disponibil în Apple Arcade pe 7 iulie, în aceeași zi în care Lego Duplo World+, se va alătura, la rândul său, platformei.

Pe 21 iulie, unul dintre cele mai apreciate jocuri din ultimul deceniu va fi disponibil pentru abonații Apple Arcade fără costuri suplimentare.

Această versiune a simulatorului de „viață la fermă” numit Stardew Valley include totul, de la actualizări recente, cum ar fi actualizări ale orașului, evenimente, iazuri de pescuit și animale de companie.

O săptămână mai târziu, abonații vor putea să joace inclusiv Hello Kitty Island Adventure, un joc de simulare socială care include moduri multiplayer co-op.

Apple a spus, în egală măsură, că luna iulie va fi una plină de noutăți, iar printre lansări de numără Mini Motorways, Mini Metro+, Cut the Rope Remastered, What the Car? și Jetpack Joyride 2.