Jocuri

Lord of the Rings: Heroes of Middle-eart vine pe mobil și este gratuit. Când se lansează jocul

EA va lansa versiunea mobilă gratuită pentru Lord of the Rings: Heroes of Middle-earth în data de 10 mai, marcând primul său joc LOTR, de la The Lord of the Rings: Conquest, din 2009.

De asemenea, a dezvăluit inclusiv primul trailer real, care arată modul de joc, meniuri și multe altele.

Este unul dintre cele cinci jocuri LOTR aflate, în prezent, în dezvoltare la Embracer. Dacă nu știai, compania a cumpărat drepturile de autor anul trecut, inclusiv pe cele legate de mult așteptatul Lord of the Rings: Gollum, care urmează să sosească la scurt timp după.

Ce înțelegi din trailerul pentru Lord of the Rings: Heroes of Middle-earth

Trailerul prezintă un „stil de artă cu realism stilizat”, a scris EA, mergând, mai degrabă, spre tradițe, utilizând rătăcitori, războinici, vrăjitori și alte personaje clasice pentru universul Lord of the Rings.

În același timp, creează „un Middle Earth ceva mai accesibil”, a spus compania, în timp ce a prezentat Story, PVP și alte moduri de joc.

Lord of the Rings: Heroes of Middle-earth include personaje atât din Stăpânul Inelelor, cât și din The Hobbit, împreună cu sisteme de colectare, lupte individuale și multe altele care te-ar putea interesa.

Într-un comunicat de presă anterior, EA a spus că jucătorii vor experimenta „povești celebre din lumea lui Tolkien și vor începe lupta împotriva marilor rele din Middle Earth”. Având în vedere aspectul free-to-play, există, desigur, microtranzacții – pentru că, în 2023, fără ele nu se prea poate, nu-i așa?

Lord of the Rings: Heroes of Middle-earth este programat să sosească pe iOS și Android în data de 10 mai, iar pre-înregistrarea este disponibilă chiar acum.

Între timp, Lord of the Rings: Gollum se va lansa pe console și sisteme PC în data de 25 mai, iar altă veste bună este că Embracer are trei titluri suplimentare în dezvoltare pentru următorii doi ani.