Când poliția îți citește gândurile: Scandal global legat de tehnologiile neuronale folosite fără consimțământ

Într-un tribunal fără amprente sau ADN, o tânără a fost condamnată pe baza propriei activități cerebrale. Asta nu este scenariul unui film SF, ci realitatea unei metode controversate folosite de autorități: citirea minții cu ajutorul tehnologiei. Cazul Aditi Sharma din India a reaprins dezbaterea globală privind limitele eticii în justiție și dreptul la intimitate mentală.

Deși pare un pas înainte în lupta cu infracționalitatea, folosirea unor scanări cerebrale precum BEOS (Brain Electrical Oscillation Signature Profiling) stârnește îngrijorare profundă în rândul experților în neuroetică, drepturi civile și chiar al unor oameni de știință.

BEOS a fost dezvoltată în 1999 de neurologul indian C.R. Mukundan și folosește electroencefalografia (EEG) pentru a detecta reacțiile cerebrale ale unei persoane la stimuli legați de o crimă. În timpul testului, suspectul poartă o cască cu electrozi, iar anchetatorii îi citesc afirmații despre fapta în cauză, precum „ai pus otravă în ceai” sau „ai ținut cuțitul la gâtul victimei”.

Dacă activitatea electrică a creierului indică familiaritate cu acele detalii, se consideră că persoana a fost implicată direct în evenimente. Practic, dacă mintea reacționează „ca și cum își amintește”, este un semn de vinovăție.

Susținătorii metodei susțin o rată de acuratețe de până la 90%, dar recunosc și o marjă de eroare de 5%, în care oameni nevinovați au fost catalogați greșit. Cazul Aditi Sharma, condamnată în 2008 pentru că ar fi otrăvit logodnicul, a fost unul dintre cele mai mediatizate: nu exista nicio dovadă fizică, doar un test BEOS.

Într-un alt caz, un tânăr acuzat de viol a cerut voluntar testarea și a fost exonerat pe baza reacțiilor cerebrale. Însă criticii spun că metoda e prea puțin testată științific și că poate fi ușor manipulată sau interpretată greșit.

Pericolele etice: citirea gândurilor fără acordul tău

Adevărata problemă nu este doar dacă BEOS funcționează, ci cum este folosit. În 2010, Curtea Supremă din India a interzis utilizarea acestor tehnici fără consimțământul persoanei testate. Cu toate acestea, mai multe rapoarte arată că ele continuă să fie folosite în anchete, uneori în condiții dubioase.

Criticii avertizează că astfel de tehnologii încalcă un drept fundamental aflat la granița legii: intimitatea minții. Dacă până acum erai protejat de ideea că gândurile nu pot fi dovedite, metodele precum BEOS sparg această barieră.

Cazuri precum cel al lui Abdul Wahid Shaikh, acuzat în atentatele din Mumbai 2006, arată cât de problematic poate fi abuzul: bărbatul a fost supus la teste repetate de BEOS și narcoanaliză, iar apoi a fost achitat din lipsă de dovezi. Prea târziu însă pentru anii petrecuți în anchete abuzive.

Și în afara Indiei, tehnologia atrage atenția. În Europa, țări precum Italia, Slovenia sau Olanda au început experimente în acest sens, iar în SUA, majoritatea instanțelor refuză să accepte probe bazate pe activitatea cerebrală din cauza riscului de erori și prejudecăți.

Ne îndreptăm spre o lume fără gânduri secrete?

Fascinația pentru descifrarea minții umane nu e nouă. Dar granița dintre progres și distopie devine tot mai subțire.

Însă în domeniul justiției, tentația de a folosi „adevărul din creier” pentru a închide cazuri poate duce la abuzuri. Marcello Ienca și Roberto Andorno, doi cercetători europeni, cer recunoașterea unui nou drept fundamental: intimitatea neurală.

Pe măsură ce companii private dezvoltă dispozitive neuronale tot mai sofisticate, un studiu condus de Jared Genser atrage atenția că protecția datelor cerebrale este aproape inexistentă. Utilizatorii nu sunt informați clar și pot deveni victime ale manipulării.

Juristul Owen Jones spune-o fără echivoc: dacă aceste tehnologii sunt corecte, pot revoluționa justiția. Dacă sunt greșite, pot distruge vieți.

Înainte să ajungem într-o lume în care orice gând poate fi folosit împotriva ta, e timpul să cerem reguli clare, transparență totală și, mai ales, consimțământ real.