Tehnologie

TikTok te ajută să te îmbogățești din poziția de creator: prima condiție, să nu fii din România

După destul de criticatul TikTok Creator Fund, creatorii rețelei de socializare introduc un nou sistem de monetizare a conținutului publicat pe platforma online. Intitulat Creativity Program, acest promite îmbunătățiri importante pentru creatori, deși nu este clar când sau dacă va ajunge în România.

TikTok continuă să fie liderul absolut în materie de clipuri scurte postate pe internet dintr-o varietate foarte mare de domenii, deși are o concurență acerbă din partea YouTube Shorts sau Instagram Reels. Pentru a-și menține poziția în piață, înainte de orice, trebuie să-și țină creatorii mulțumiți. Această mulțumire nu trebuie să vină doar prin vizualizări, ci și prin sisteme foarte bine puse la punct de recompensare. Din păcate, la acest capitol, chinezi de la ByteDance, deținătorii TikTok, mai au mult de lucru. Viața lor nu este făcută mai ușoară nici de către eforturile legislative din mai multe țări de a interzice rețeaua de socializare, cel puțin de pe telefoanele emise de autorități.

TikTok Creativity Program

Până când vom afla deznodământul eforturilor de a interzice TikTok în Uniunea Europeană sau în Statele Unite ale Americii, compania vine cu un anunț foarte important pentru cei care speră să facă bani din clipurile scurte ”urcate” pe internet. Intitulat The Creativity Program, acesta este momentan doar disponibil în SUA, Franța și Brazilia, cu promisiunea că vor fi adăugate și alte regiuni în viitor. Cu alte cuvinte, în prezent, nu poți profita de el în România.

Pentru a te înscrie, trebuie să ai cel puțin 18 ani și să îndeplinești niște limitări legate de numărul minim de urmăritori și clipuri postate. În plus, trebuie să ai un profil fără plângeri sau restricții aplicate. Dacă vrei să te înscrii sau să vezi și alte mecanisme prin care poți face bani pe TikTok, inclusiv prin ofertare de abonamente celor care te urmăresc, poți accesa portalul creatorilor – Creator Portal.

Nu este foarte clar ce înseamnă ”număr minim de urmăritori”, dar se vehiculează că am discuta de 100.000, în contextul în care programul anterior avea o limită inferioară de 10.000. Tot spre deosebire de vechiul sistem, acum sunt încurajate clipuri mai lungi de un minut, care pot găzdui mai multe reclame.