Tehnologie

Samsung nu mai e ce era odată, înfrângerea dureroasă suferită la început de an. A avut 12 ani în frunte, dar Apple face legea acum

După 12 ani în fruntea clasamentului mondial, Samsung a început 2024 cu o înfrângere dureroasă pe piața de smartphone-uri confirmată deja din două surse importante, IDC și Canalys.

Apple a învins Samsung la nivel mondial în 2023 când vine vorba de vânzarea de telefoane mobile, numărul de unități livrate în fiecare colț al mapamondului. Ultima oară când Samsung s-a aflat pe locul doi în piață a fost în 2010, când pierdea în fața Nokia. La acea vreme, Apple nu reușise nici măcar să se strecoare în top cinci.

Citește și: Galaxy S24 are o dată de lansare oficială. Când are loc primul Samsung Unpacked din acest an

Samsung nu mai este cel mai îndrăgit producător de telefoane

Conform datelor preliminare agregate de IDC (International Data Corporation), în al său Worldwide Quarterly Mobile Phone Tracker, Apple a reușit să livreze 234,6 milioane de smartphone-uri în 2023 și să obțină aproximativ 20,1% din piața globală de mobile. Pentru prima oară în 12 ani, Samsung este pe poziția a doua cu 19,4% din piață și aproximativ 226,6 milioane de unități livrate. Datele de mai sus sun foarte similare cu cele calculate de firma globală de analiză Canalys.

În ceea ce privește restul clasamentului global pe anul trecut, Xiaomi este pe poziția a treia cu 145,9 milioane de telefoane mobile, Oppo pe patru cu 103,1 milioane de terminale livrate și Trassion cu 94,9 milioane de telefoane. Nu este foarte clar dacă acesta a fost un factor relevant în ecuație, dar 2023 a fost și anul în care, la presiunea autorităților de la Comisia Europeană, Apple a adoptat portul USB Type-C în smartphone-urile din portofoliu.

Citește și: Ce loc ocupă în piață pliabilele: Apple are de suferit dacă nu rupe „gura târgului”

Apple a învins Samsung și s-ar putea să fie pentru totdeauna

”Apple a jucat cu siguranță un rol în căderea Samsung în clasament, dar în ansamblu, piața de Android s-a diversificat în sine. Huawei s-a întors și face progrese rapid în China. Branduri precum OnePlus, Honor, Google și altele lansează dispozitive competitive la prețuri mai accesibile pe zona de high end. Pe de altă parte, pliabilele și discuțiile sporite pe marginea abilităților ancorate în AI în smartphone-uri câștigă și ele teren. În ansamblu, piața de smartphone-uri se îndreaptă într-o direcție foarte interesantă”, a atras atenția Ryan Reith, vicepreședintele diviziei Worldwide Mobility and Consumer Devicer Trackers din cadrul IDC.

Victoria Apple este cu atât mai impresionantă cu cât, în 2023, piața de smartphone-uri în ansamblu s-a contractat cu 3,2%, chiar dacă în trimestrul patru a crescut cu 8,4 procente. Singura înfrângere suferită de gigantul din Cupertino s-a văzut în trimestrul patru în China, unde concurența acerbă din partea unor giganți precum Huawei a dus la scăderea vânzărilor cu 11% comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut.

Livrările de telefoane a Samsung, care se pregătește să lanseze astăzi noua serie Galaxy S24, s-au prăbușit cu 13,6% de la an la an, o dovadă suplimentară a deciziilor neinspirate pe care le-a luat compania în 2023 și în anii premergători.

“În 2023, Samsung s-a concentrat pe segmentul de mijloc și vârf de gamă pentru rentabilitate, dar a pierdut cote pe segmentul low-end și, de asemenea, poziția sa de lider pe piața mondială”, a declarat Amber Liu, manager la Canalys, un grup de cercetare, care a clasat, de asemenea, Apple ca lider de piață anul trecut în cifrele publicate marți.