Huawei bate palma cu Ericsson. Ce înseamnă asta pentru viitorul tehnologiilor 5G
Vestea bună este că Huawei a încheiat un acord pe termen lung cu Ericsson pentru schimbul de licențe încrucișate pentru brevetele legate de tehnologiile 5G, dar și altele, întrucât compania chineză caută modalități de a-și genera venituri după ce a fost exclusă din rețelele de telecomunicații sau supusă unor restricții în mai multe țări.
Potrivit anunțului făcut de Huawei, producătorii concurenți de echipamente vor avea acces reciproc la brevetele esențiale pentru tehnologiile de rețea celulară 3G, 4G și 5G, atât în ceea ce privește infrastructura rețelei, cât și dispozitivele de consum.
Chiar dacă Huawei și compania suedeză aveau deja în vigoare o licență pentru brevete, acesta este primul acord semnat pe termen lung între cele două companii, deși detalii suplimentare nu au fost dezvăluite de către cei de la Huawei, până în prezent.
Această înțelegere reprezintă pentru Huawei o oportunitate de a-și repune vânzările pe linia de plutire și de a ajunge din nou în topuri, în ceea ce privește țările occidentale.
Huawei a avut „viață grea” în ultimii ani, în lume
În 2019, Statele Unite ale Americii au impus restricții companiilor care exportau către Huawei fără a deține licențe, scopul fiind limitarea accesului companiei chineze la semiconductori esențiali pentru producția de smartphone-uri.
Acest lucru a dus negreșit la o scădere semnificativă a cotei de piață a Huawei în ceea ce privește electronicele de consum.
Administrația de la Washington susține că Huawei asistă guvernul chinez în activități de spionaj cibernetic și furt de tehnologie, motiv pentru care restricțiile au fost intensificate. Huawei neagă vehement aceste acuzații.
Mai mult, pe teritoriul european, țări precum Regatul Unit, Danemarca, Suedia, Estonia, Letonia și Lituania au interzis implicarea Huawei în construcția rețelelor 5G.
Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unei interdicții pentru statele membre în ceea ce privește folosirea echipamentelor Huawei în infrastructura rețelelor 5G.
Așadar, rămâne de văzut dacă mutarea va schimba cumva această situație.