Tehnologie

Legătura dintre Google și ”dusul gunoiului”: invenția care s-ar putea să schimbe tot ce știai despre îndatoririle casnice

Google a anunțat dezvoltarea unui nou model de inteligență artificială care are capacitatea de a ajuta la antrenarea roboților pentru a înțelege sarcini complexe precum aruncarea gunoiului, conform informațiilor furnizate de CNBC.

Acest model, numit Robotics Transformer 2 (RT-2), este un sistem avansat de viziune, limbaj și acțiune, instruit cu ajutorul datelor și imaginilor preluate de pe internet, ce pot fi transpuse în acțiuni efective pentru roboți, a precizat Google printr-o postare pe blog.

Roboții, „servitorii” oamenilor?

Deși oamenilor le poate părea o sarcină simplă să ridice gunoiul, pentru un robot ea implică înțelegerea unei serii de etape pe care acesta trebuie să le învețe.

De exemplu, roboții trebuie mai întâi să poată recunoaște obiectele care reprezintă gunoiul, apoi să știe cum să le ridice și să le arunce corespunzător, fiecare la locul potrivit, eventual și urmând calea metodei selective.

În loc să programeze un robot pentru a executa sarcini specifice, RT-2 îi oferă acestuia posibilitatea de a folosi cunoștințele din sursa web pentru a înțelege cum să îndeplinească sarcina, chiar și atunci când nu a fost instruit explicit cu privire la pașii exacți ai acestei acțiuni.

Potrivit informațiilor furnizate de gigantul Google, noua versiune a acestui model dublat performanța roboților în scenarii care până acum nu fuseseră testate, în comparație cu versiunea anterioară, ceea ce, în definitiv, reprezintă un pas mai aproape de tehnologizarea cu ajutorul inteligenței artificiale.

Noua versiune poate utiliza inclusiv un raționament rudimentar pentru a răspunde comenzilor utilizatorului, a adăugat Google, în comunicatul oficial legat de această inovație.

Deocamdată, compania nu are planuri imediate de a lansa sau de a comercializa roboții cu această nouă tehnologie implementată.

Cu toate acestea, în viitor, ei ar putea fi folosiți în depozite sau ca asistenți la domiciliu, conform unui articol din The New York Times. Evident, viitorul este mai aproape de noi decât ne-am fi putut vreodată închipui.