Tehnologie

VIDEO Apple, Visa, Mastercard, Crypto, Motorola, Elon Musk, iPhone SE – Playtech News Bytes 32

Playtech News Bytes a ajuns la episodul treizeci și doi, motiv pentru care, și de această dată, atragem atenția asupra celor mai interesante subiecte din ultima săptămână, într-un format prietenos și ușor de urmărit, mai ales de pe ecranul telefonului.

Apple este pe punctul de a crea o nouă tehnologie destinată sănătății

Apple a făcut progrese importante în dezvoltarea unui sistem noninvaziv de măsurare a glucozei din sânge, care ar putea fi integrat în smartwatch-urile companiei. Tehnologia, aflată în dezvoltare încă de când compania era condusă de Steve Jobs, folosește fotonică din siliciu și măsurarea prin spectroscopie de absorbție optică, așadar lichidul interstițial de sub piele este luminat cu lasere, iar reflexia care ajunge la senzor arăta concentrația de glucoză din sânge. Această tehnologie poate măsură mai rapid nivelul glicemic și poate fi utilă mai ales pentru persoanele care suferă de diabet zaharat.

Mastercard și Visa au pus pauză proiectelor pe care le aveau în zona crypto.

Giganţii americani de plăţi Visa şi Mastercard opresc planurile de a crea noi parteneriate cu firmele cripto, după ce o serie de prăbuşiri importante ale unor companii au zdruncinat încrederea în acest sector. Din cauza situației actuale a pieței și până când mediul de reglementare se va îmbunătăți, cele două companii au decis să amâne lansarea produselor și serviciilor crypto la care lucrau. Industria cripto a cunoscut o inversare uimitoare a valorii activelor sale în 2022, deoarece falimentele platformelor de tranzacţionare FTX şi BlockFi au zguduit investitorii şi a sporit controlul reglementărilor asupra sectorului.

Motorola a prezentat un concept de smartphone care își poate mări sau micșora ecranul

Lenovo, compania părinte și pentru brandul Motorola, a prezentat la Barcelona la World Mobile Congress două dispozitive concept care ar putea indica o nouă direcție de dezvoltare pentru gadgeturile personale. Lenovo a venit cu modelul de telefon Motorola și un laptop Lenovo ThinkBook, ambele dispozitive având ecrane rulabile, care își măresc  diagonală displayului oferind mai mult spațiu vertical. Telefonul își extinde ecranul la o apăsare de buton sau în anumite aplicații automat, de la o diagonală de 5 inci într-un format mai clasic și pătrățos, la o diagonală de 6,5 inci, pe un format super-înalt.

Elon Musk își face propriul chatbot

Elon Musk a format o echipă de cercetători care să dezvolte o alternativă la ChatGPT. Musk a criticat OpenAI, deși este unul dintre fondatorii companiei, pentru numeroasele restricții impuse, lăsând de înțeles că viitorul său produs va fi mai liber în abordarea subiectelor sensibile. Împreună cu Igor Babuschkin, fondatorul Tesla dorește  să creeze un sistem mai liber și mai deschis. Totuși, proiectul este foarte la început, practic au fost doar câteva ședințe în acest sens, urmând că pe viitor să aflăm noi detalii despre nouă lui tehnologie.

Apple lansează un nou telefon

O dată cu lansarea seriei de telefoane iPhone 14, surse apropiate de Apple au anunțat că gigantul nu va produce iPhone SE 4 din cauza cererilor reduse. Totuși, acum, la 5 luni de la lansare, Apple ar fi reluat lucrul la a patra versiune de iPhone SE. Acest telefon ar urmă să folosească un ecran OLED de 6,1 inch. Acesta ar avea o memorie de 128 Gb și o baterie destul de mare. Nu va fi la fel de performant pe partea de camera precum telefoanele din seria 14, însă compensează cu prețul scăzut și prin cipul puternic pe care îl puteți găsi și pe generația 13 de iPhone.