Un raport dezvăluie cum milioane de dolari au fost pompați către influenceri, pentru a promova campania celor doi candidați la președinția SUA
Un raport recent arată cum milioane de dolari au fost direcționate către influenceri din diverse domenii pentru a susține campania celor doi candidați principali la prezidențialele din SUA. Make-up, bucătărie, sport sau parenting – toate aceste nișe au devenit terenuri fertile pentru răspândirea mesajelor politice, într-o manieră care ridică numeroase semne de întrebare asupra transparenței și corectitudinii, scrie The Washington Post.
Cu doar câteva luni înainte de alegeri, atât campania vicepreședintei Kamala Harris, cât și cea a fostului președinte Donald Trump, au început să se bazeze pe influenceri online pentru a-și aduce mesajele mai aproape de public. Influențatorii de pe TikTok, Instagram sau YouTube, care în mod normal își împărtășesc sfaturile despre machiaj sau rețete culinare, au fost plătiți cu sume consistente pentru a promova candidații. Această metodă de promovare politică este încă scutită de reglementări clare, spre deosebire de reclamele tradiționale, ceea ce atrage atenția criticilor și autorităților amerticane.
Lipsa transparenței: campanie politică sau doar un hashtag la modă?
Ellen L. Weintraub, comisar la Comisia Federală Electorală (FEC), a subliniat necesitatea unor reguli clare pentru influenceri, asemănătoare celor aplicate produselor comerciale. „Dacă un influencer este plătit să promoveze o pastă de dinți, acesta trebuie să menționeze acest lucru. Ar trebui să existe aceleași reguli și pentru endorsement-urile politice”, a spus aceasta pentru The Washington Post.
Criticii avertizează că absența reglementărilor în sectorul de publicitate politică pe rețelele sociale ar putea fi abuzată de grupurile politice pentru manipularea opiniei publice. FEC a luat în considerare cerințe mai stricte privind transparența în ceea ce privește sumele alocate creatorilor de conținut, dar presiunile din diverse direcții au blocat aceste inițiative.
Mai multe organizații liberale, precum Brennan Center for Justice, au cerut FEC să adopte noi reglementări în acest sens. Pe de altă parte, grupuri conservatoare și libertariene, precum Citizen United, s-au opus unor astfel de măsuri, considerând că ar încălca dreptul la liberă exprimare. Din păcate, influencerii nu sunt obligați în mod direct să dezvăluie când conținutul lor a fost plătit de un candidat politic sau de un super PAC, ceea ce lasă spațiu pentru confuzii și manipulări.
Situația din România: lipsa de transparență a cheltuielilor partidelor politice
Nu doar în Statele Unite există probleme legate de lipsa de transparență în cheltuielile electorale. În România, situația este asemănătoare, mai ales că ne aflăm în pragul alegerilor. Partidele politice din România cheltuiesc sume mari de bani pentru presă, influenceri și propagandă, fără o transparență clară, astfel încât publicul nu este întotdeauna informat în mod corect despre sursa acestor cheltuieli, arată o investigație Europa Liberă.
Conform rapoartelor Autorității Electorale Permanente (AEP), partidele românești au cheltuit în prima jumătate a anului 2024 aproximativ 109 milioane de lei pentru „presă și propagandă”. Cele mai mari sume au fost alocate de PSD și PNL, partidele care asigură guvernarea și care au cei mai mulți parlamentari și consilieri județeni. Aceste fonduri provin din bugetul de stat, ceea ce înseamnă că banii publici sunt direcționați către promovarea imaginii partidelor, în mare parte fără o justificare clară.
PSD a cheltuit, de exemplu, 40,54 milioane de lei (aproximativ 8,1 milioane de euro) pentru promovare în prima jumătate a anului, ceea ce reprezintă 78% din subvențiile primite de la buget. PNL a alocat 35,99 milioane de lei (circa 7,2 milioane de euro), iar USR a direcționat 19,68 milioane de lei către promovare, ceea ce reprezintă 82% din fondurile primite. Situația este alarmantă, deoarece aceste cheltuieli sunt făcute fără a se explica clar publicului unde merg banii și cum sunt utilizate subvențiile, mai scrie cotidianul Libertatea.
Un ultim bilanț arată că 21 de milioane de lei au cheltuit partidele politice în România, în august 2024, pentru contractele cu presa și propagandă. PSD a investit cei mai mulți bani din toate partidele, fiind urmat de USR și PNL, conform unui raport publicat de Expert Forum despre finanțarea politică înaintea alegerilor parlamentare și prezidențiale.
Influenceri și politică: o nouă frontieră?
Strategiile folosite de campaniile politice reflectă o adaptare continuă la noile realități digitale, iar acest lucru nu se întâmplă doar în SUA. Pe măsură ce ne apropiem de alegerile din România, influenceri locali au început să fie cooptați (fie motivatii financiare sau doar pentru audiență) de diverse partide pentru a-și promova mesajele politice, iar fondurile alocate pentru „presă și propagandă” par să reflecte această nouă direcție. Fără o reglementare clară și cu o lipsă de transparență evidentă, riscul ca acești influenceri să fie utilizați pentru a manipula opinia publică este real și crescut.
Agențiile care lucrează cu influenceri pentru campanii politice văd în această abordare o frontieră nouă a marketingului electoral. În absența unor reglementări clare, influencerii, care până acum își construiau brandurile în jurul independenței și autenticității, riscă să devină doar instrumente în mașinăriile electorale ale partidelor.
Viitorul campaniilor politice pe social media
În SUA, colaborarea cu influenceri a devenit o piesă centrală în strategia campaniilor politice, iar acest trend nu pare să se oprească. Campaniile prezidențiale din 2024 sunt un exemplu clar al modului în care politicienii încearcă să acceseze diverse grupuri demografice prin intermediul creatorilor de conținut. De la micro-influenceri cu câteva mii de urmăritori până la vedete cu milioane de fani, politicienii folosesc aceste colaborări pentru a răspândi mesaje care altfel ar putea să nu ajungă la anumite segmente ale populației.
Strategiile de comunicare devin tot mai rafinate, iar campaniile investesc sume considerabile pentru a înțelege și a accesa publicul prin influenceri. Michael Mezzatesta, un influencer de mediu cu 181.000 de urmăritori, a declarat că postările sale politice sunt tratate diferit față de cele comerciale, deoarece „în loc să vând ceva, încerc să fac oamenii să îmi pese de o cauză politică”, spune acesta pentru The Washington Post. Aceste parteneriate nu sunt doar despre influență, ci și despre modul în care campaniile pot forma percepții și priorități în rândul alegătorilor.
Însă această „frontieră nouă” este una complicată, care ridică probleme legate de dezinformare și manipulare. Pe măsură ce regulile devin tot mai ambigue, riscul ca influenceri să fie utilizați pentru a răspândi informații false crește. Fără o reglementare adecvată, mesajele sponsorizate de politicieni ar putea induce în eroare milioane de oameni.
Ryan Davis, cofondatorul agenției People First, care a lucrat cu influenceri în campanii politice, a declarat că „plățile pentru influenceri pot varia de la câteva sute de dolari pentru micro-influenceri până la zeci de mii pentru cei cu milioane de urmăritori”. Aceasta subliniază cât de importantă a devenit această strategie de campanie și ce impact financiar major poate avea asupra alegerilor.
În absența unei reglementări stricte, influențatorii devin o unealtă indispensabilă pentru campaniile politice care doresc să câștige alegerile. Strategiile dezvoltate în SUA pentru alegerile din 2024 sunt un semn clar că această abordare se va răspândi și în alte părți ale lumii, inclusiv în România, unde ne putem aștepta ca influența influencerilor asupra politicului să crească și mai mult.