Tehnologie

Stephen Hawking a organizat o petrecere pentru călătorii în timp. Cum este posibil să-i aștepte chiar și acum, la 5 ani de la decesul său

Se pare că, deși celebrul fizician, Stephen Hawking, a decedat în 2018, el continuă, chiar și în ziua de astăzi, să-și aștepte invitații la o petrecere cel puțin neobișnuită.

Vezi și: Stephen Hawking, geniul care ne-a făcut să vedem lumea cu alți ochi

Petrecerea care are loc chiar și în ziua de astăzi

În data de 28 iunie 2009, în cadrul Universității Cambridge din Marea Britanie, Stephen Hawking a rămas singur într-o sală, înconjurat de baloane, mâncare și șampanie, așteptând de zor sosirea invitaților la petrecerea pe care a organizat-o. În ciuda faptului că i-a așteptat, se pare că nimeni nu a venit, în acea zi, la petrecere.

În cele din urmă, el a trimis invitații pentru acea petrecere iar și mai bizar este că, deși a avut loc în 2009, petrecerea cu pricina este în plină desfășurare chiar și în ziua de astăzi.

„Sunteți invitat cu drag la recepția Călătorilor în Timp”, a scris Hawking pe invitațiile pe care le-a trimis, indicând atât ora, cât și locul.

„Sper că, într-o formă sau alta, invitațiile vor supraviețui mii de ani și poate, într-o zi, cineva din viitor va găsi una și va folosi o mașină a timpului ca să vină la petrecerea mea. Și astfel, să dovedim că vor deveni, cândva, posibile călătoriile în timp”, a declarat Hawking, într-un documentar realizat de Discovery în anul 2010.

Vezi și: Stephen Hawking și cele mai nebunești teorii pe care le susține fizicianul

Stephen Hawking, un om de știință ca nimeni altul

Cunoscut, în mod deosebit, pentru cercetările sale despre găurile negre, mecanica cuantică și teoria generală a relativității, Stephen Hawking și-a făcut un nume în lumea științifică încă de la început.

Cartea sa, „O scurtă istorie a timpului”, l-a consacrat ca una dintre cele mai remarcabile minți din fizică, iar simțul umorului drept unul dintre cei mai „accesibili” oameni de știință din lume.

Boala neurodegenerativă de care a suferit și care l-a pus într-un scaun cu rotile nu l-a împiedicat să-și exprime ideile. A contrazis diagnosticul inițial care sugera că va muri de tânăr și a trăit până la vârsta de 70 de ani (2018).

Viața i-a fost portretizată în filmul The Theory of Everything din 2014, unde Eddie Redmayne a primit un premiu Oscar pentru interpretarea rolului principal.

Vezi și: Ce a prezis Stephen Hawking pentru 2020. A făcut aceste predicții, cu puțin timp înainte de a muri