Tehnologie

Meta „își freacă palmele” de fericire. Suma colosală pe care urmează să o primească după câștigarea unui proces fără precedent

Un juriu federal din SUA a decis, pe 7 mai 2025, că firma israeliană NSO Group trebuie să achite despăgubiri în valoare totală de 168 de milioane de dolari companiei WhatsApp, deținută de Meta.

Verdictul vine în urma acuzațiilor potrivit cărora NSO a exploatat o vulnerabilitate gravă din aplicația de mesagerie pentru a distribui spyware-ul Pegasus către peste 1.400 de utilizatori din întreaga lume.

Procesul a fost intentat de WhatsApp încă din 2019, după ce s-a descoperit că Pegasus fusese folosit pentru a viza jurnaliști, activiști pentru drepturile omului și dizidenți politici.

Potrivit documentelor prezentate în instanță, atacul a folosit o breșă zero-day (CVE-2019-3568, scor CVSS: 9.8) în sistemul de apeluri vocale al WhatsApp.

Vulnerabilitatea a permis instalarea software-ului Pegasus printr-un simplu apel telefonic, chiar dacă utilizatorul nu răspundea.

Instanța a stabilit că în luna mai 2019, Pegasus a fost livrat prin serverele WhatsApp din California în cel puțin 43 de ocazii.

Cei mai mulți utilizatori vizați s-au aflat în Mexic (456), India (100), Bahrain (82), Maroc (69) și Pakistan (58), dar în total au fost afectate persoane din 51 de țări, informează The Hacker News.

Se cere responsabilitate, care sunt consecințele legale

Judecătoarea Phyllis J. Hamilton a respins argumentele NSO potrivit cărora compania nu controlează modul în care clienții utilizează software-ul. Ea a adăugat că nu se poate pretinde o intenție nobilă, cum ar fi combaterea terorismului și, simultan, să se evite responsabilitatea pentru abuzuri.

Juriul a acordat WhatsApp despăgubiri punitive în valoare de 167.254.000 de dolari, alături de 444.719 de dolari ca despăgubiri compensatorii pentru eforturile tehnice depuse de companie în contracararea atacurilor.

Will Cathcart, directorul WhatsApp, a declarat că verdictul reprezintă „un avertisment esențial pentru întreaga industrie de spyware” și a precizat că următorul pas este obținerea unei hotărâri judecătorești care să interzică definitiv NSO să mai acceseze serviciile WhatsApp.

Un caz care ar putea crea un precedent pentru apărarea drepturilor digitale

Meta a anunțat că va dona o parte din compensații organizațiilor care luptă pentru protejarea drepturilor digitale ale cetățenilor.

În ciuda sancțiunilor impuse de guvernul SUA încă din 2021, NSO a transmis că intenționează să conteste decizia, susținând că tehnologia sa este vitală în prevenirea criminalității și terorismului.

Acest caz marchează un moment de referință în apărarea vieții private și stabilește un precedent juridic important împotriva utilizării ilegale a tehnologiilor de supraveghere.