Mark Zuckerberg, pus la colț de un proces antitrust: Cum explică achiziția Instagram și WhatsApp de către Meta
Procesul antitrust desfășurat la Washington pune Meta Platforms în fața unei provocări juridice majore, cu posibile consecințe structurale.
Autoritățile federale americane, prin intermediul Comisiei Federale pentru Comerț (FTC), susțin că Meta a cumpărat platformele Instagram (în 2012) și WhatsApp (în 2014) pentru a elimina potențialii rivali și pentru a-și consolida dominația pe piața rețelelor de socializare, scrie Reuters.
Cum se apără Mark Zuckerberg
În fața instanței, Mark Zuckerberg a negat ferm aceste acuzații. Îmbrăcat într-un costum sobru și cu o cravată albastră deschisă la culoare, el a declarat că deciziile companiei privind achizițiile au urmărit extinderea opțiunilor pentru utilizatori și nu eliminarea concurenței.
Potrivit acestuia, direcția platformelor a fost întotdeauna ghidată de comportamentul utilizatorilor și de tendințele în schimbare din mediul online.
Zuckerberg a recunoscut că Meta a interpretat greșit modul în care oamenii își doresc să interacționeze online, precizând că accentul pus în trecut pe conținutul public distribuit a fost depășit de preferința actuală pentru mesageria privată.
În prezent, doar 20% din conținutul de pe Facebook și 10% de pe Instagram provine de la prieteni, restul fiind generat de pagini sau conturi de interes.
Procesul, un test pentru politicile administrației Trump privind Big Tech
În centrul procesului se află întrebarea dacă achizițiile făcute de Meta au creat un monopol ilegal pe segmentul platformelor folosite pentru a partaja conținut cu prietenii și familia.
FTC consideră că aceste aplicații, în special Instagram, oferă Meta un avantaj nedrept, iar posibilele măsuri reparatorii ar include obligarea companiei să vândă una sau ambele aplicații.
Meta susține că piața este acum mult mai competitivă, menționând rivali precum TikTok (deținut de ByteDance), YouTube (Google), dar și aplicații de mesagerie precum iMessage de la Apple.
În sprijinul apărării, compania a indicat creșterea traficului pe Instagram și Facebook în perioada în care TikTok a fost temporar indisponibil în SUA, ca dovadă a concurenței directe.
Impactul unei eventuale decizii împotriva Meta ar putea fi devastator, în special în cazul pierderii Instagram. Estimările companiei Emarketer arată că Instagram ar putea genera peste 37 de miliarde de dolari în venituri publicitare în SUA în 2025, adică peste jumătate din totalul câștigurilor Meta pe această piață.
Deși WhatsApp aduce venituri modeste, aplicația are cel mai mare număr de utilizatori activi zilnici și reprezintă o zonă de creștere pentru Meta, mai ales prin serviciile de mesagerie comercială și chatbot-uri.
Procesul se desfășoară pe fundalul promisiunilor administrației Trump de a reglementa marile companii tehnologice. De altfel, Meta, alături de Amazon, Apple și Google, se află sub lupa autorităților, într-o ofensivă fără precedent împotriva giganților digitali.