Legătura dintre noul iPhone 15 Pro și Resident Evil Village. Ce surpriză ți se pregătește
Resident Evil Village este un joc destul de distractiv care poate ajunge destul de repede să te „bântuie”. În cadrul acestuia, faci cunoștință cu o femeie vampir, înaltă și elegantă, însă și cu alți monștri mai mult sau mai puțin carismatici.
Vestea bună este că jocul va sosi destul de curând pe iPhone 15 Pro și Pro Max, iar acest lucru se va întâmpla în data de 30 octombrie 2023.
Mai exact, va fi dispobibil pe modelele M1 și M2, iar pe iPad Pro și iPad Air în aceeași zi.
Cât va costa jocul pe noile dispozitive de la Apple
În cazul în care ești curios, află că jocul de bază va costa 40 dolari, iar DLC-ul Winters îți va mai „ciupi” din buzunar încă 20 de dolari.
Resident Evil Village a fost lansat inițial pe PC, PlayStation 4, PS5, Xbox One și Xbox Series X/S în 2021 și a devenit destul de repede un joc de referință în nișa din care face parte.
Jocul include vârcolaci, un om-pește mutant, un lider de cult ucigaș și niște creaturi care seamănă cu niște zombie, deși vedeta absolută a jocului este Contesa Alcina Dimitrescu – da, ai citit bine, numele cât se poate de românesc, deși la prenume s-ar mai fi putut lucra un pic.
Village a ajuns pe Mac în 2022. Apple a dezvăluit versiunile iPhone și iPad în timpul evenimentului legat de noile lansări iPhone, din 12 septembrie 2023, dar nu a comunicat o dată de lansare oficială la momentul respectiv. Capcom a rezolvat însă situația recent, pe site-ul oficial.
Remake-ul Resident Evil 4, care a ajuns pe PC și console în acest an, urmează să ajungă și pe dispozitivele mobile ale Apple în 2023.
Alte jocuri cu care te vei putea distra dacă îți cumperi un iPhone 15 Pro, datorită noului chipset A17 Pro, sunt Death Stranding și Assassin’s Creed Mirage. Death Stranding urmează să apară anul acesta, în timp ce Mirage este programat să apară la începutul lui 2024.