Tehnologie

INTERVIU Bitpanda – cum arată piața de criptomonede în România, cum ne protejăm de fraude și învățăm din greșeli. Ce urmează pentru publicul amator de Bitcoin în 2025

Industria criptoactivelor continuă să evolueze rapid, iar România nu face excepție de la acest trend. Într-o perioadă marcată de reglementări stricte, creștere a adopției și provocări legate de securitate și educație financiară, companiile fintech se află într-o cursă continuă pentru a oferi servicii sigure, accesibile și inovatoare. Bitpanda, unul dintre cei mai importanți jucători europeni din acest sector, își consolidează prezența în România, contribuind activ la dezvoltarea ecosistemului investițional.

Rareș Huțanu, Senior Director Product & Engineering și Branch Manager România la Bitpanda, ne oferă o perspectivă detaliată asupra pieței cripto din România în 2024-2025. Discutăm despre profilul investitorului român, provocările legate de securitate și fraude, dar și despre rolul educației financiare în dezvoltarea unui mediu investițional matur. În plus, abordăm subiecte sensibile, precum restructurările din industria IT, impactul volatilității pieței asupra angajaților și modul în care inteligența artificială transformă infrastructura Bitpanda.

Acest interviu aduce în prim-plan strategiile prin care Bitpanda își protejează clienții și își dezvoltă echipa într-o industrie aflată într-o continuă schimbare. Vom descoperi ce înseamnă să operezi într-un domeniu atât de dinamic și cum se adaptează o companie fintech de top la noile realități ale pieței globale și locale.

Playtech.ro: Cum vezi piața de criptomonede din România în 2024-2025 și care ar fi profilul investitorului în criptoactive de la noi din țară?

Observ că și piața cripto din România evoluează rapid, susținută de reglementările europene, cum este MiCAR, și de o creștere globală puternică a capitalizării criptomonedelor. România se aliniază acestui trend, având una dintre cele mai mari creșteri a numărului de investitori noi din Uniunea Europeană in 2024. Consider că această maturizare a pieței locale confirmă nevoia și așteptările românilor pentru platforme sigure și reglementate.

Din punctul meu de vedere, investitorul român este o combinație între precauție și dorința de succes rapid. Am fost surprins să observ că cei mai mulți useri Bitpanda din Romania prefera activele clasice, precum Bitcoin, aurul și ETF-urile, în timp ce segmentul tânăr explorează active cu volatilitate ridicată, la fel ca în toată Uniunea Europeană. Nevoia utilizatorului din România în materie de investiții devine din ce în ce mai sofisticată.

Playtech.ro: Cât de răspândite sunt fraudele în domeniul criptoactivelor, care sunt măsurile de prevenție? Cum își protejează Bitpanda clienții?

Frauda este o problemă des întâlnită în multe industrii, mai ales acolo unde este utilizată o tehnologie nouă sau unde există un potențial mare de câștig financiar. De aceea, am subliniat întotdeauna că platforma pe care alegi să investești este la fel de importantă ca și activele în care investești.

La Bitpanda, suntem dedicați construirii unei platforme de încredere, care pune accent pe transparență, securitate și conformitate.

Având peste 10 ani de experiență în lucrul cu criptomonedele, acest lucru ne-a permis să ne perfecționăm procesele de securitate și conformitate. Am implementat diverse măsuri pentru prevenirea fraudelor și spălării banilor, precum verificările KYC/AML și monitorizarea continuă a tranzacțiilor. În plus, comunicăm în mod constant cu clienții noștri prin intermediul site-ului, blogului și canalelor de social media, oferind educație despre cele mai recente tipuri de fraude și cum pot fi acestea identificate și evitate.

Playtech.ro: Cât de dificilă este problema educării publicului în domeniul criptoactivelor, mai ales într-o țară precum România comparativ cu realitatea din vest?

România se confruntă cu un paradox: deși nivelul de educație financiară rămâne scăzut – doar 13% dintre români având cunoștințe financiare solide, conform Eurobarometrului din 2023 – numărul investitorilor crește rapid, una dintre cele mai accelerate evoluții din Uniunea Europeană. Spre deosebire de Vest, unde investitorii au deja o cultură financiară bine dezvoltată și experiență în piețele tradiționale, în România mulți investitori se află la început de drum, ceea ce îi face mai expuși la greșeli și riscuri necalculate.

Aceasta este o provocare majoră, dar și o oportunitate. Fiecare investitor trebuie să își asume responsabilitatea de a se informa corect. Astăzi, accesul la surse de învățare este mai simplu ca niciodată, iar utilizarea acestor resurse ne poate ajuta să reducem decalajul față de piețele vestice și să dezvoltăm o comunitate de investitori mai bine pregătiți. Noi, la Bitpanda, încercăm să facem investițiile mai accesibile și mai sigure printr-o platformă reglementată, dar și prin inițiative educaționale, cum este Bitpanda Academy.

Playtech.ro: Dincolo de faptul că este o companie specializată în criptoactive, Bitpanda este și o firmă de IT. În contextul restructurărilor din piața IT globală și locală, cum gestionați resursele umane? Faceți angajări, restructurări sau optimizări?

Suntem mereu în căutarea celor mai talentați oameni pentru a ne extinde echipa și pentru a susține creșterea continuă. Ne concentrăm pe o dezvoltare sustenabilă și, de aceea, angajăm doar acolo unde există o nevoie reală de business și unde putem găsi persoana potrivită.

Avem procese clare și o infrastructură solidă pentru a integra noii colegi și pentru a ne asigura că aceștia pot avea un impact imediat.

În fiecare an am crescut organic, iar astăzi hub-ul nostru din București a ajuns la 40 de angajați. În prezent, hub-ul nostru din București dezvoltă soluții pentru parteneri bancari de top, precum Raiffeisen Austria, LBBW din Germania și Rakbank din Emiratele Arabe. Avem peste 10 poziții deschise și suntem în căutare activă de oameni pasionați de fintech și infrastructură de investiții.

Playtech.ro: În iunie 2022, concedierea în masă a aproximativ 270 de angajați ai Bitpanda a devenit virală în contextul volatilității pieței cripto de atunci, ceea ce a redus numărul total al angajaților la aproximativ 730. Ca referință, Bitcoin se tranzacționa atunci la 17.700 de dolari, cea mai mică valoare din ultimii ani, după ce începuse luna la 30.000 de dolari. Acea situație poate fi un avertisment pentru cei care se gândesc la o carieră în companiile din domeniul criptoactivelor? Ce s-a schimbat în piață de atunci?

Piața s-a schimbat semnificativ din 2022, în parte datorită lecțiilor pe care industria le-a învățat în acea perioadă. Pentru Bitpanda, aceasta a fost o oportunitate de a ne regândi strategia de creștere, ceea ce este unul dintre motivele pentru care suntem atât de bine poziționați astăzi. Am folosit ultimul bear market* pentru a ne asigura că avem o fundație solidă pe care să construim.

*Bear market  este o perioadă prelungită de scădere a prețurilor activelor digitale, caracterizată prin pesimism și vânzări masive.

În esență, am dezvoltat o infrastructură care ne permite să livrăm rezultate indiferent de starea pieței, menținând în același timp un cost operațional constant. Putem rezista unor perioade lungi de scădere a pieței și să scalăm rapid în perioadele de creștere, asigurând marje de profit ridicate.

Recomandarea mea pentru oricine își dorește o carieră în industria cripto este să își facă temele înainte. Este un domeniu dinamic, inovator și captivant. Iar dacă îți dorești să îți dezvolți o carieră în tehnologie, atunci asigură-te că alegi compania potrivită. Industria este mai matură decât era acum câțiva ani, dar în continuare sunt multe joburi în start-up-uri și scale-up-uri, ceea ce vine cu provocări și recompense diferite față de un job într-o corporație mare.

Playtech.ro: Ce rol joacă inteligența artificială în structurile companiei Bitpanda? Funcționează ca un instrument care a facilitat optimizarea costurilor, inclusiv prin restructurări, îmbunătățirea securității datelor sau simplificarea muncii angajaților?

Ca organizație, îmbrățișăm potențialul AI-ului și încurajăm atât explorarea modului în care echipele noastre îl pot folosi în activitatea de zi cu zi, cât și dezvoltarea de produse noi pentru utilizatorii noștri.

Vedem AI-ul în primul rând ca un instrument pentru creștere, care le permite colegilor noștri să petreacă mai puțin timp pe sarcini repetitive și mai mult timp pe activități care adaugă valoare reală afacerii și utilizatorilor noștri.