Inteligența artificială în artă – Cum a reușit AI-ul să fie mai ager ca ochiul uman, descoperirea uimitoare dintr-o pictură de Rafael
Un algoritm de inteligență artificială a identificat un detaliu surprinzător într-o celebră pictură atribuită lui Rafael: chipul Sfântului Iosif, din colțul stânga sus al tabloului Madona trandafirului (Madonna della Rosa), nu ar fi fost realizat de renumitul maestru renascentist.
Concluzia vine în sprijinul unor suspiciuni exprimate de istorici de artă încă din secolul al XIX-lea.
Cercetarea, publicată în revista Heritage Science, a fost realizată de specialiști din Marea Britanie și SUA, care au folosit o rețea neuronală avansată, antrenată pe picturi autentificate ca aparținând lui Rafael, scrie Science Alert.
Cum a fost conceput modelul bazat pe inteligență artificială
Modelul AI a fost conceput să recunoască cu precizie caracteristicile specifice stilului său: tușe de pensulă, paletă cromatică, umbre și alte elemente tehnice.
„Am folosit o metodă de analiză bazată pe ‘deep features’, învățând computerul să identifice cu acuratețe stilul lui Rafael, la nivel microscopic”, a explicat profesorul Hassan Ugail de la Universitatea din Bradford. Tehnologia a utilizat o arhitectură de învățare automată pre-antrenată (ResNet50), combinată cu o metodă clasică numită Support Vector Machine, pentru a compensa lipsa unui volum mare de date, o provocare obișnuită în analiza operelor unui singur artist.
Deși modelul de inteligență artificială a confirmat că atât chipurile Fecioarei Maria, cât și Pruncului și Sfântului Ioan aparțin lui Rafael, analiza feței Sfântului Iosif a indicat o probabilitate ridicată că aceasta ar fi fost pictată de o altă mână.
Giulio Romano, unul dintre discipolii lui Rafael, este unul dintre autorii posibili, dar identificarea rămâne incertă și, adevărul este că nu vom afla niciodată dacă acest lucru este, sau nu, adevărat.
AI-ul nu ar înlocui, totuși, omul
În testele inițiale aplicate întregii picturi, rezultatele nu au fost concludente. Abia după analiza separată a fiecărui personaj s-a conturat ipoteza intervenției unui alt pictor.
Cercetătorii spun, totuși, că algoritmul AI nu înlocuiește expertiza umană, ci o completează: AI-ul nu poate evalua proveniența, compoziția pigmenților sau starea de conservare a lucrării.
Madona trandafirului a fost pictată pe pânză între anii 1518 și 1520 și se află în prezent la Museo Nacional del Prado, în Madrid. Studiul aduce un nou argument în dezbaterea privind autenticitatea completă a lucrării și marchează încă un pas în integrarea tehnologiei moderne în cercetarea patrimoniului artistic.