Hackerii „se bat” pentru a-l ajuta pe un bărbat să recupereze sute de mii de dolari în Bitcoin. Cum s-a ajuns în această situație
O echipă de experți în securitate cibernetică susține că și-a dat seama cum să acceseze un portofel Bitcoin în valoare de sute de milioane de dolari.
Singura problemă este că proprietarul nu este interesat.
Cum este să fii bogat în Bitcoin, dar să nu-ți poți folosi banii
În 2011, programatorul Stefan Thomas a creat un videoclip animat intitulat „What Is Bitcoin” pentru un entuziast Bitcoin din Elveția.
Spre marele său necazi, a fost plătit corespunzător în Bitcoin cu 7.002 de bucăți. La momentul respectiv, monedele valorau doar aproximativ 2 dolari fiecare.
Bitcoin-urile valorează acum aproximativ 34.095,40 dolari fiecare, ceea ce face ca portofelul său să însumeze 238.735.990,80 de dolari.
Din nefericire pentru Thomas, fiind un tip conștient de obligativitatea securității, a păstrat Bitcoin pe un hard disk IronKey criptat.
IronKey oferă oricui încearcă să acceseze 10 încercări înainte de a se autodistruge, făcându-l inaccesibil.
Acest lucru ar putea să te ajute dacă un răufăcător încearcă să-ți acceseze banii, dar mai puțin ideal când acea persoană ești tu, după 10 ani, dacă ai uitat parolele.
Acesta este exact ceea ce i s-a întâmplat lui Thomas, după ce a pierdut bucata de hârtie pe care și-a notat parola.
De când valoarea Bitcoin a crescut vertiginos, el a încercat să acceseze hard disk-ul în diferite moduri, astfel că îi mai rămân două încercări înainte ca depozitul său să fie pierdut pentru totdeauna.
Vezi și: Ce se întâmplă cu Bitcoin, pe piață: cât de relevantă mai este moneda virtuală, în prezent
Cine vrea să-l ajute pe „bogătașul” fără bani
Thomas nu este singurul care încearcă să intre în acel portofel. Pe lângă două echipe angajate de el, experții în securitate cibernetică au fost tentați de posibilitatea de a sparge portofelul pentru a câștiga un comision generos.
Unciphered, o firmă specializată în recuperarea criptomonedelor pierdute, a lucrat la o soluție. Ei spun că au găsit o modalitate de a pătrunde în hard disk-urile IronKey vechi de un deceniu.
„Deja am lucrat cu un alt set de experți cu privire la recuperare, așa că nu mai sunt liber să negociez cu cineva nou”, a spus Thomas pentru Wired. „Este posibil ca echipa actuală să decidă să subcontracteze Unciphered dacă consideră că aceasta este cea mai bună opțiune. Va trebui să așteptăm și să vedem”, a concluzionat el.