Tehnologie

Cum îți rezolvi toate nevoile de stocare și backup pe laptop și mobil, acasă și în deplasare, cu myQNAPcloud One

QNAP Systems, furnizor de top de soluții pentru stocare, rețelistică și cloud, a anunțat lansarea versiunii Beta a serviciului myQNAPcloud One.

Noua platformă este, practic, concepută pentru a simplifica backup-ul datelor de pe dispozitivele NAS și pentru a oferi o arhivare scalabilă, potrivită nevoilor moderne ale companiilor.

Disponibilă printr-un abonament unic, soluția nișată pe securitate combină o versiune îmbunătățită de myQNAPcloud Storage, destinată backup-urilor, cu myQNAPcloud Object, un serviciu de stocare de tip obiect, compatibil cu standardul S3, care facilitează gestionarea volumelor mari de date.

Un avantaj major al myQNAPcloud One este flexibilitatea de a distribui dinamic spațiul contractat între cele două servicii, fără a fi nevoie de abonamente suplimentare. Abordarea permite firmelor să adapteze rapid resursele de stocare în funcție de cerințele lor.

Cum îți rezolvi toate nevoile de stocare și backup pe laptop și mobil, acasă și în deplasare

myQNAPcloud Object, soluția de arhivare sigură și compatibilă S3

myQNAPcloud Object este gândit pentru organizațiile care gestionează cantități masive de date și au nevoie de o infrastructură scalabilă.

Spre deosebire de stocarea tradițională bazată pe foldere, stocarea de tip obiect păstrează fișierele împreună cu metadatele lor, permițând extinderea spațiului fără limite tehnice. Compatibilitatea cu fluxurile de lucru Amazon S3 face migrarea extrem de simplă pentru firmele care utilizează deja acest ecosistem.

În plus, funcția object lock asigură protejarea fișierelor împotriva modificărilor sau ștergerilor neautorizate, ceea ce previne incidentele cauzate de atacuri ransomware sau de erori umane.

Pentru un nivel suplimentar de securitate și conformitate, serviciul include și versionarea fișierelor, jurnalizarea accesului și suport pentru domenii reglementate precum sănătatea, finanțele sau educația.

Cum îți rezolvi toate nevoile de stocare și backup pe laptop și mobil, acasă și în deplasare

Abonamentele sunt flexibile și oferă securitate ridicată și performanță globală

myQNAPcloud One este integrat nativ cu sistemele QNAP NAS, oferind backup rapid și restaurare simplificată. Printre funcțiile avansate se numără monitorizarea activității timp de 180 de zile, partajarea fișierelor cu opțiuni de expirare, salvarea a până la 100 de versiuni ale aceluiași fișier și protecția imuabilă a datelor.

Serviciul are 13 centre de date distribuite global, ceea ce garantează latență redusă și acces rapid, respectând în același timp reglementările internaționale privind protecția informațiilor.

Prețurile sunt transparente, fără costuri suplimentare pentru traficul de date sau cererile API, iar abonamentele încep de la 8,39 de dolari pe lună pentru 1 TB de spațiu.

QNAP spune că myQNAPcloud One este ideal pentru companiile care au nevoie de o soluție unificată de backup și arhivare în cloud, cu nivel înalt de securitate și scalabilitate. Pentru detalii complete, utilizatorii pot accesa site-ul oficial QNAP sau pot contacta reprezentanții locali de vânzări.