Cine cântă cu adevărat? 75.000 de melodii deepfake, eliminate de Sony

Industria muzicală se află în fața uneia dintre cele mai mari provocări din era digitală: combaterea deepfake-urilor muzicale create de inteligența artificială. Potrivit unui raport recent, Sony Music a cerut eliminarea a nu mai puțin de 75.000 de piese deepfake de pe internet – un număr care vorbește de la sine despre amploarea fenomenului.

75.000 de piese eliminate: Sony Music trage un semnal de alarmă

Aceste piese, create de sisteme AI fără acordul artiștilor originali, reproduc voci celebre, stiluri muzicale și chiar lansări fictive. Pe platforme precum YouTube sau Spotify, pot fi găsite cu ușurință exemple bizare: un rap fals al lui 2Pac despre pizza, sau un cover imaginar al Arianei Grande după un hit K-pop pe care nu l-a interpretat niciodată.

Deși multe dintre aceste creații par amuzante sau experimentale, ele ridică probleme serioase privind drepturile de autor, imaginea publică a artiștilor și integritatea muzicii autentice. Tehnologia care generează aceste „piese-fantomă” devine tot mai sofisticată, iar industria muzicală încearcă să țină pasul cu un inamic invizibil.

AI-ul cântă fals… dar subtil: detectarea și blocarea deepfake-urilor

Deși unele deepfake-uri muzicale sunt suficient de convingătoare pentru publicul larg, experții în securitate vocală, cum este compania Pindrop, susțin că AI-ul trădează mici imperfecțiuni: neregularități de frecvență, probleme de ritm și absența unei „semnături digitale” umane. Aceste detalii pot fi detectate, dar necesită tehnologie avansată și resurse semnificative.

Spotify și YouTube au confirmat public că lucrează intens pentru a dezvolta instrumente de detectare automată a pieselor generate cu AI. Sam Duboff, reprezentant Spotify, a declarat că platforma „ia foarte în serios această problemă” și investește în soluții tehnice pentru a identifica și elimina conținutul fals.

Totuși, industria recunoaște că este în defensivă. Jeremy Goldman, analist la Emarketer, avertizează că „actorii răi sunt mereu cu un pas înainte”. Companiile nu au reușit să anticipeze fenomenul și acum sunt nevoite să reacționeze într-un peisaj digital deja invadat de creații AI.

O problemă și mai gravă este folosirea materialelor protejate pentru antrenarea interfețelor AI, cum ar fi Suno, Udio sau Mubert. Aceste sisteme sunt suspectate că folosesc biblioteci întregi de muzică reală pentru a învăța să compună, imitând fără permisiune stiluri și voci.

Fronturi deschise: instanțele, legiuitorii și o industrie fragmentată

În iunie 2024, case de discuri importante au dat în judecată companii precum Udio și Suno, acuzându-le de utilizare ilegală a înregistrărilor protejate pentru dezvoltarea AI-ului generativ. Deși au trecut mai bine de nouă luni, nu a fost stabilită nicio dată oficială de proces – un semn al complexității juridice a acestui nou domeniu.

În centrul dezbaterii se află conceptul de fair use („utilizare corectă”), o noțiune legală care permite în anumite condiții folosirea materialului protejat fără consimțământul autorului. Însă cum aplici această idee în contextul unei tehnologii capabile să imite perfect vocile sau stilurile artiștilor?

Joseph Fishman, profesor de drept la Vanderbilt University, susține că „ne aflăm într-o zonă de incertitudine reală”. În lipsa unui precedent clar, e posibil ca instanțele din diferite state să ofere interpretări contradictorii, ceea ce ar putea duce în cele din urmă la intervenția Curții Supreme din SUA.

În paralel, eforturile legislative sunt fragmentate și lipsite de vigoare. În timp ce câteva state americane, precum Tennessee, au adoptat legi specifice împotriva deepfake-urilor, la nivel federal nu există încă o reglementare clară. Administrația Trump a susținut chiar dereglementarea IA, iar giganți precum Meta pledează pentru ca utilizarea datelor publice în antrenarea modelelor AI să fie considerată legală fără echivoc.

Situația nu este diferită nici în Europa sau Marea Britanie. Guvernul laburist britanic a lansat o consultare pentru a relaxa legile privind copyright-ul, spre nemulțumirea a peste 1.000 de artiști care au lansat un protest creativ: un album complet tăcut intitulat „Is This What We Want?”.

În concluzie, muzica, așa cum o știm, este în pragul unei revoluții. Dacă înainte un cântec era expresia unică a unui artist, acum poate deveni doar o simulare creată de un algoritm. Industria muzicală luptă pe toate fronturile – legal, tehnologic și politic – pentru a-și apăra autenticitatea. Dar într-o lume în care oricine poate face un „nou hit” cu vocea lui Elvis sau Rihanna în câteva clicuri, rămâne întrebarea: cine mai deține controlul asupra creației?