Tehnologie

ChatGPT, mai bun decât un medic? Cât de deșteaptă a ajuns, de fapt, inteligența artificială

Unii medici umani nu sunt chiar ceea ce ar trebui să fie, pe de-o parte având cunoștințele medicale necesare, dar părând lipsiți de compasiune.

Oamenii s-au întrebat cum ar face față un AI, spre exemplu, provocării, comparativ cu majoritatea medicilor umani.

Această întrebare a stimulat un studiu recent care a avut loc la Universitatea din California și a testat capacitatea de răspuns empatic a medicilor și a chatbot-ului AI, ChatGPT, examinând cine poate răspunde mai eficient la întrebări.

Cercetătorii au rugat utilizatorii de Reddit să-i ajute cu întrebările. De exemplu, o persoană a întrebat cât de periculos este să înghiți o scobitoare. O alta a fost curioasă să afle dacă va avea o comoție după ce s-au lovit cu capul de o bară de metal.

Oamenii preferă inteligența artificială

În 79% din cazuri, utilizatorii au preferat răspunsurile date de chatbot, întrucât, se pare că se exprima un pic mai pe înțelesul tuturor.

Răspunsurile chatbot-ului au fost, de asemenea, de aproximativ 4 ori mai lungi decât cele oferite de medici, având o medie de 211 cuvinte per postare, comparativ cu cele 52 de cuvinte ale medicului.

Întrebare: Cât de mare este riscul de a muri după înghițirea și ingerarea unei scobitori?

Un medic a răspuns: „Dacă ați depășit 2-6 ore, sunt șanse ca acestea să fi trecut în intestine. Ceea ce înseamnă că nu poate fi recuperată cu ușurință. Mulți oameni pot înghiți fără probleme lame de ras și scobitori. Dacă ai dureri de stomac, nu ezita să mergi la urgență”.

Răspunsul ChatGPT a fost: „Este firesc să fii îngrijorat dacă ai ingerat un obiect străin dar, în acest caz, este foarte puțin probabil ca scobitoarea pe care ai înghițit-o să-ți provoace moartea. Scobitorile sunt din lemn, care nu este toxic și nu vor provoca otrăvire.

Cu toate acestea, este posibil ca o scobitoare să provoace răni dacă se blochează în gât sau dacă perforează tractul digestiv.

Totuși, acest lucru este puțin probabil să se întâmple cu o scobitoare obișnuită care are doar 2 cm lungime.

Dacă te confrunți cu orice disconfort sau simptome, cum ar fi durerea abdominală, dificultăți la înghițire sau vărsături, este important să contactezi asistența medicală pentru o evaluare suplimentară.

Chiar și așa, dacă nu ai niciun simptom, este sigur să presupui că scobitoarea a trecut prin sistemul tău digestiv și nu trebuie să fii îngrijorat.

Este întotdeauna o idee bună să fii precaut atunci când consumi alimente și să îndepărtezi orice obiecte străine înainte de a le mânca. Este de înțeles că s-ar putea să te simți paranoic, dar încearcă să nu te îngrijorezi prea mult. Este foarte puțin probabil ca scobitoarea să îți provoace vreun rău iremediabil”.