Avertismentul Kaspersky – Atacurile informatice asupra smartphone-urilor Android au crescut cu 36% la începutul lui 2025
Kaspersky avertizează că amenințările cibernetice asupra utilizatorilor de Android s-au intensificat, cu 12 milioane de atacuri blocate doar în primul trimestru al anului.
Potrivit raportului Kaspersky IT Threat Evolution in Q1 2025: Mobile Statistics, numărul atacurilor cibernetice care vizează smartphone-urile Android a crescut considerabil în primul trimestru al acestui an.
Creștere accelerată a atacurilor mobile în 2025
În intervalul ianuarie–martie, experții companiei au detectat 180.000 de mostre de malware pentru Android, o creștere de 27% față de trimestrul anterior.
Mai mult decât atât, s-au înregistrat tentative de atac asupra a peste 12 milioane de utilizatori, cu 36% mai mult decât în ultimele trei luni din 2024.
Tendința de creștere este în evoluție din al treilea trimestru al anului trecut, când fuseseră afectați aproximativ 6,7 milioane de utilizatori, urmat de 8,8 milioane în T4 2024, și acum de 12 milioane în T1 2025.
Amenințări sofisticate: troieni bancari și aplicații false
Printre cele mai active amenințări s-a aflat troianul bancar Mamont, care se camuflează în aplicații legitime pentru a fura date bancare, SMS-uri și informații personale.
De asemenea, escrocheriile de tip „fake money” și troianul Triada, identificat pe smartphone-uri contrafăcute, reprezintă un risc major.
Triada este un backdoor care poate fi instalat înainte ca dispozitivele să ajungă în mâinile utilizatorilor și are capacitatea de a modifica adresele portofelelor de criptomonede, de a intercepta mesaje și de a fura date de autentificare.
Focare regionale: Turcia și India în vizorul atacatorilor
În Turcia, cercetătorii au descoperit un nou troian bancar mascat în aplicație pentru filme și seriale, care obține acces complet la dispozitiv prin drepturi de administrare și servicii de accesibilitate.
Alte amenințări active în regiune includ troienii Coper, BrowBot, Hqwar și Agent.sm, toate axate pe furtul de bani și interceptarea mesajelor.
În India, utilizatorii s-au confruntat cu RewardSteal, un troian care pretinde acordarea de bani pentru a colecta date bancare. Au fost identificate și variante de malware precum UdangaSteal și SmForw.ko, acesta din urmă redirecționând mesajele SMS către alți destinatari.
Recomandări pentru protecție sportită
Kaspersky recomandă utilizatorilor:
să instaleze aplicații doar din surse oficiale (App Store, Google Play), deși acestea nu oferă protecție absolută;
să verifice cu atenție recenziile aplicațiilor și să evite linkurile suspecte;
să acorde cu precauție permisiuni aplicațiilor, în special cele cu acces la funcții critice;
să mențină sistemul de operare și aplicațiile actualizate;
să utilizeze soluții de securitate, precum Kaspersky Premium.
Un caz recent arată că nici App Store nu este infailibil: malware-ul SparkCat, capabil să fure capturi de ecran, a reușit să treacă de protecțiile Apple și să fie descoperit ulterior în 20 de aplicații infectate de pe Google Play.
Evoluția rapidă a acestor amenințări confirmă nevoia unui comportament precaut și a unei protecții cibernetice robuste din partea utilizatorilor de dispozitive mobile.