Tehnologie

Ar putea fi prima țară care interzice TikTok pentru toată lumea: decizia SUA, fără precedent

Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților SUA a votat pentru promovarea unei legislații care i-ar da președintelui Joe Biden puterea de a interzice TikTok în SUA, împreună cu alte aplicații deținute de anumite companii chineze.

Așadar, s-a dat undă verde Actului „Descurajarea Adversarilor Tehnologici ai Americii” (DATA). Legea urmărește să clarifice caracterul anumitor reglementări și restricții privind datele personale sensibile, în temeiul Legii internaționale de urgență a puterilor economice (IEEPA).

În special, legea ar împuternici secretarul Trezoreriei să emită o directivă care interzice transferurile de date personale sensibile din Statele Unite către anumite entități operate direct sau indirect, influențate sau deținute de China. În context, 24 republicani au fost pentru, de vreme ce democrații au votat împotrivă.

Reprezentantul republicat al statului Wisconsin, Mike Gallagher s-a declarat îngrijorat în legătură cu capacitatea TikTok de a influența fluxul de informații pe care americanii îl văd și împărtășesc, adăugând că „poate fi folosit pentru a influența știrile, prin urmare, poate interveni în societate și politică. Deci cred că ne apropiem de un punct foarte periculos aici”.

Președintele comisiei republicane, Michael McCaul, a introdus DATA Act (PDF) abia săptămâna trecută. McCaul se așteaptă ca proiectul de lege să fie votat în plen în cursul acestei luni, potrivit Reuters.

Legislația i-ar acorda președintelui puterea de a aplica sancțiuni, inclusiv interdicții, oricărei companii pe care secretarul Trezoreriei o consideră periculoasă.

Nu toată lumea este de acord cu interzicerea TikTok

„O interdicție în SUA asupra TikTok este o interdicție a exportului de cultură și valori americane către cei peste un miliard de oameni care folosesc serviciul nostru în întreaga lume”, a scris TikTok pe Twitter.

„Suntem dezamăgiți să vedem că această lege progresează în grabă, în ciuda impactului său negativ considerabil asupra drepturilor la libertatea de exprimare a milioane de americani care folosesc și iubesc TikTok”, a mai spus gigantul.

„Congresul nu trebuie să cenzureze platforme întregi și să le îndepărteze americanilor dreptul constituțional la libertatea de exprimare”, a declarat Jenna Leventoff, consilier politic senior al Uniunii Americane pentru Libertăți Civile, într-un comunicat.

„Fie că discutăm despre știrile zilei, despre proteste în direct sau chiar dacă ne uităm la videoclipuri cu pisici, avem dreptul să folosim TikTok și alte platforme pentru a ne aerisi gândurile”, a mai spus acesta.

TikTok s-a confruntat cu o reacție tot mai mare în ultimele luni, din cauza îngrijorărilor potrivit cărora guvernul chinez ar putea obține date despre utilizatori direct din aplicație.

Proprietarul ByteDance are, ce-i drept, sediul în Beijing, dar TikTok susține că nu împărtășește date cu guvernul chinez.

Dacă vrei să parcurgi întregul proiect legislativ DATA, îl găsești aici.