Tehnologia NFC va deveni și mai bună – Cum îți va face viața mai ușoară la plăți, ce trebuie să știi
Tehnologia NFC va funcționa de la până la 2 cm, pentru o experiență mai rapidă și mai sigură în plățile contactless și nu numai.
Tehnologia NFC (Near Field Communication), folosită zilnic pentru plăți contactless, carduri digitale sau deschiderea rapidă a ușilor, tocmai a primit un upgrade important.
Noul standard NFC Release 15, anunțat oficial în această săptămână de NFC Forum, extinde raza de operare de la doar 0,5 cm la 2 cm, de aproape patru ori mai mult decât înainte, scrie publicația 9to5Google.
Această schimbare, aparent mică, aduce beneficii mari: dispozitivele vor stabili conexiunea mai repede și nu vor mai avea nevoie de o aliniere perfectă.
Cu alte cuvinte, nu va mai trebui să „nimerim” cu precizie senzorul POS-ului sau al altui cititor NFC. Totul va funcționa mai ușor, mai rapid și mai sigur.
Plățile contactless și alte funcții vor deveni mai simple
Potrivit NFC Forum, una dintre cele mai importante aplicații ale acestui nou standard va fi în sistemele de plată contactless. „Tap to pay” va deveni mai fluid, dar și mai fiabil, ceea ce înseamnă că nu va mai trebui să reîncerci de mai multe ori la casă.
Preeti Ohri Khemani, președintele NFC Forum, spune că acest pas era esențial, mai ales pentru noile dispozitive compacte care încep să integreze NFC pentru funcții multiple. Printre acestea se numără:
„Tap to Mobile” – funcționalitate care permite telefoanelor să accepte plăți, devenind ele însele terminale;
„Multi-purpose tap” – o singură atingere care activează mai multe funcții simultan: plată, acces, puncte de loialitate sau afișarea informațiilor despre produse.
Toate aceste scenarii au nevoie de o conexiune rapidă și sigură, motiv pentru care raza extinsă de operare devine o îmbunătățire esențială.
Ce înseamnă asta pentru dispozitivele actuale?
Deși noul standard a fost anunțat oficial, nu este clar dacă dispozitivele deja existente vor putea beneficia de el prin actualizări de software sau firmware.
Se știe doar că unele telefoane actuale funcționează deja la distanțe mai mari de 2 cm, dar fără ca această capacitate să fie standardizată pe ambele părți (dispozitiv și terminal).
Noutatea adusă de NFC Release 15 este tocmai asta: impune suportul oficial pentru distanța mai mare în ambele sensuri ale comunicării, crescând astfel șansele ca totul să meargă din prima.
Certificarea oficială pentru noul standard va începe în toamna anului 2025, ceea ce înseamnă că noile telefoane și terminale compatibile ar putea ajunge pe piață spre sfârșitul anului.
Extinderea razei NFC de la 0,5 cm la 2 cm poate părea un detaliu tehnic, dar va face diferența în viața de zi cu zi: mai puțină bătaie de cap când plătești, mai puține erori, și mai multă viteză în interacțiunile digitale.
Iar dacă acest upgrade înseamnă că nu mai trebuie să atingi POS-ul de trei ori la supermarket, este cu siguranță un pas înainte.