Pavel Durov s-a hotărât ce face cu banii – Averea fondatorului Telegram, pe mâinile celor 106 copii ai săi
Pavel Durov, fondatorul aplicației Telegram, afirmă că întreaga sa avere estimată la 13,9 miliarde de dolari va fi împărțită între mai bine de 100 de copii despre care susține că i-a conceput, inclusiv prin intermediul unei clinici de fertilitate.
Într-un interviu acordat revistei franceze Le Point, antreprenorul rus Pavel Durov a anunțat că averea sa impresionantă, estimată la aproape 14 miliarde de dolari, va fi moștenită de toți copiii săi, un număr care, conform spuselor sale, depășește 100, scrie BBC.
O avere împărțită la peste 100 de moștenitori
Fondatorul Telegram spune că este tatăl oficial a șase copii cu trei partenere, însă, potrivit unei clinici de fertilitate la care a donat spermă în urmă cu 15 ani, ar fi fost concepuți peste 100 de copii în 12 țări.
„Toți sunt copiii mei și vor avea aceleași drepturi! Nu vreau să se sfâșie între ei după moartea mea”, a declarat Durov pentru publicația franceză.
În plus, el precizează că niciunul dintre acești moștenitori nu va avea acces la bani timp de 30 de ani: „Vreau să trăiască normal, să se formeze singuri, să învețe să aibă încredere în ei, să creeze, nu să depindă de un cont bancar”.
Controverse și probleme legale în Franța
Durov, în vârstă de 40 de ani, este cunoscut nu doar pentru aplicația Telegram, care pune accent pe confidențialitate și criptare, dar și pentru poziția sa provocatoare în fața autorităților.
Autoexilat și acuzat în Franța de lipsă de cooperare în combaterea criminalității online, el a fost arestat anul trecut pe un aeroport francez. Autoritățile îl suspectează că nu a moderat corespunzător conținutul de pe Telegram, permițând proliferarea traficului de droguri, a abuzurilor sexuale asupra minorilor și a fraudelor.
Fondatorul Telegram neagă categoric acuzațiile și susține că sunt „complet absurde”: „Faptul că infractorii folosesc serviciul nostru de mesagerie, printre multe altele, nu înseamnă că cei care îl administrează sunt și ei infractori.”
Reprezentanții Telegram au mai afirmat anterior că aplicația dispune de mecanisme adecvate de moderare.
Durov mai spune că și-a redactat testamentul din motive de securitate: „Jobul meu implică riscuri, apărarea libertăților îți aduce mulți dușmani, inclusiv în statele puternice”.
Aplicația Telegram depășește în prezent un miliard de utilizatori activi lunar, fiind una dintre cele mai populare platforme de mesagerie din lume. Cu toate acestea, implicarea sa în scandaluri și controverse continuă să atragă atenția presei și a autorităților internaționale.