Ce este remasterizarea și cum îmbunătățește sau, dimpotrivă, strică o operă muzicală consacrată

Eticheta remasterizat digital a devenit omniprezentă, de la box set-uri aniversare până la compilații online. Însă, dincolo de promisiunea unei calități sonore mai bune ca niciodată, rămâne întrebarea: ce presupune, în mod concret, remasterizarea unei înregistrări muzicale?

Pentru a înțelege conceptul de remasterizare, trebuie să pornim de la noțiunea de masterizare. Aceasta desemnează procesul prin care se realizează copia principală a unui album, sursa din care se vor produce toate versiunile ulterioare, scrie Popular Science.

Ce este remasterizarea, de fapt

În cazul vinilurilor, acest master este o placă metalică folosită la presarea discurilor; pentru casete, este o bandă magnetică, iar pentru lansările digitale, un fișier audio de înaltă rezoluție.

În primele decenii ale industriei, masterizarea era privită ca o sarcină banală, rezervată angajaților începători. Însă în anii ’70, câțiva ingineri de sunet au început să intervină creativ, ajustând anumite frecvențe pentru a oferi un plus de claritate și impact. Această abordare a prins rapid, devenind o parte esențială a procesului de producție muzicală.

Contrar percepției comune, simpla amplificare a sunetului nu duce la o calitate mai bună. Excesul de volum sau de bass poate distorsiona înregistrarea, mai ales în cazul vinilurilor, unde sunetul este reprezentat fizic printr-un șanț în spirală.

Mai mult, un nivel prea ridicat de energie în acești șanți poate face ca acul pick-up-ului să sară. De aceea, inginerii erau nevoiți să găsească un echilibru între fidelitate, intensitate și limitările fizice ale suportului audio.

Remasterizarea, adaptare la noile formate sau alterare a autenticității?

Remasterizarea presupune reluarea procesului de masterizare pentru o înregistrare deja existentă, cu scopul de a o adapta la un nou format sau de a-i îmbunătăți calitatea.

Primele remasterizări au apărut în anii ’80 și ’90, odată cu popularizarea CD-ului. Discurile digitale aveau nevoie de o conversie din analog în digital, ceea ce, tehnic vorbind, înseamnă o formă de remasterizare.

Inițial, multe dintre aceste conversii erau transferuri plate, copii digitale ale masterului original, fără ajustări semnificative.

Dar curând, inginerii de sunet au început să profite de potențialul CD-urilor pentru a aduce mai multă claritate și volum. Rezultatul a fost, în unele cazuri, spectaculos; în altele, controversat.

Un exemplu notoriu este remasterizarea din 1997 a albumului Raw Power al trupei The Stooges.

Versiunea originală era considerată slab mixată, iar fanii așteptau cu nerăbdare o variantă mai clară. Însă noile ajustări au împărțit publicul: unii au considerat că sunetul a fost modernizat excesiv, pierzând din caracterul autentic, în timp ce alții au susținut că nu s-a intervenit suficient.

Inginerii de sunet recunosc, de altfel, că este imposibil să mulțumești pe toată lumea. Fiecare remasterizare riscă să fie interpretată drept o reinterpretare a unei opere originale, iar opiniile variază de la prea multă intervenție la prea puțină îmbunătățire.