Tehnologie

REVIEW Dyson Wash G1 – gadgetul inteligent de curățare umedă care îți schimbă opinia despre mopuri. De ce ar putea fi revoluționar, nu doar eficient

De-a lungul ultimelor decenii, Dyson a făcut o treabă grozavă în a revoluționa domeniile în care a decis să activeze cu ale sale gadgeturi. Cu toate acestea, departamentul său de cercetare și dezvoltare continuă să aducă pe piață aparate care s-ar putea să-ți aducă aminte de produse pe care le știi și le cunoști, dar, de fapt, activează într-o cu totul altă ligă.

După ce a făcut valuri la nivel global cu aspiratoarele sale, aparatele pentru îngrijirea părului sau purificarea aerului, bucurându-se de numeroase premii și, mai ales, de clienți mulțumiți, Dyson a decis să aducă pe piață al său Wash G1. Pentru ochiul neantrenat, acesta pare un mop uzual. În practică, ascunde la interior o serie de particularități și salturi tehnologice care nu doar că te fac semnificativ mai eficient în a-ți curăța casa, dar te ajută și pe tine să nu interacționezi aproape deloc cu murdăria în procesul de curățare a mopului. Este fascinant prin simplitatea utilizării și surprinzător prin volumul de tehnologie pe care îl integrează într-un mod intuitiv.

Pentru că vorbim de Dyson, prețul nu este unul foarte accesibil. La momentul redactării acestui material este de aproximativ 3.150 de lei pentru Dyson Wash G1. Deși voi încerca mai jos să explic de ce cred că valoarea respectivă este rezonabilă atât prin ce poate să facă, cât și prin modul semnificativ în care îți ușurează munca, este ușor și justificat să-l percepi ca fiind inaccesibil. Chiar și așa însă, în funcție de suprafața de parchet și gresie pe care o ai de curățat și de cât de important este subiectul curățeniei în general pentru tine, sunt șanse mari ca realizarea celor de la Dyson să nu aibă concurență, acesta fiind motivul N pentru care s-a ajuns la această valoare de achiziție. Nu sunt sigur că ai cu ce să-l compari.

Dyson Wash G1 are un ecran simplu și clar, asistat de trei butoane – foto: Playtech.ro

REVIEW Dyson Wash G1 – specificații tehnice și abilități tehnologice

Aparatul de curățare umedă Dyson Wash G1 este conceput special pentru spălarea pardoselilor dure, cum ar fi gresia, parchetul laminat, piatra și vinilul (linoleum). Cu o autonomie de până la 35 de minute și o capacitate de acoperire de până la 290 de metri pătrați, acest dispozitiv oferă o soluție practică și eficientă pentru întreaga locuință. Dyson Wash G1 folosește doar apă curată pe toată durata utilizării, asigurând astfel o curățare igienică și sigură. Proiectat cu un rezervor de apă curată de 1 litru și un rezervor separat de 0,8 litri pentru apă murdară, Dyson WashG1 separă apa folosită, prevenind amestecarea acesteia cu apa curată fără niciun fel de intervenție suplimentară din partea utilizatorului.

Una dintre caracteristicile inovative ale Dyson Wash G1 este sistemul cu două role de microfibră motorizate, care elimină eficient murdăria uscată și umedă într-o singură trecere. Rolele de microfibră sunt foarte absorbante și au capacitatea de a agita murdăria și petele pentru o îndepărtare rapidă și eficientă. Aceste role funcționează prin rotații opuse, ceea ce le permite să îndepărteze lichidele vărsate, firele de păr și resturile de pe pardoseli. În plus, periile secundare cu peri din nailon curăță rolele și colectează resturile într-o tavă detașabilă, pentru o eliminare igienică și ușoară la finalul ciclului de curățenie.

Dyson Wash G1 este echipat cu un sistem cu 26 de puncte de hidratare, care asigură distribuirea uniformă a apei pe întreaga suprafață a rolelor. Acest sistem oferă trei niveluri de hidratare, plus o setare MAX pentru murdăria persistentă și petele greu de îndepărtat, cum ar fi resturile uscate sau urmele de mâncare lipicioasă. Utilizatorii pot ajusta în orice moment nivelul de hidratare în funcție de tipul de murdărie și de tipul de suprafață, pentru a obține cele mai bune rezultate de curățare.

Structura internă a mecanismului de role pentru curățare din Dyson Wash G1

Pentru a facilita procesul de întreținere, Dyson Wash G1 are o funcție de autocurățare care poate fi activată în timpul încărcării în stația de andocare. Ciclul de autocurățare durează doar 140 de secunde și se asigură că aparatul este gata pentru următoarea sesiune de curățare, fără necesitatea unei intervenții manuale complicate. În plus, aparatul include o alertă de rezervor plin, care notifică utilizatorul când rezervorul de apă murdară a atins capacitatea maximă, pentru a menține o performanță optimă. Acel ciclu de autocurățare este responsabil și pentru faptul că, pe termen lung și cu o întreținere minimă, este improbabil, dacă nu imposibil, ca mopul Wash G1 să devină o sursă de mirosuri neplăcute.

Un alt aspect important al Dyson Wash G1 este ușurința cu care poate fi manevrat. Designul său ergonomic și capabilitatea de a curăța în zone greu accesibile, cum ar fi sub mobilier, îl fac ideal pentru orice locuință. Aparatul este proiectat pentru a aluneca fără efort pe pardoseli și pentru a putea schimba direcția cu ușurință, permițând astfel o curățare eficientă și rapidă în toate colțurile locuinței. Greutatea de doar 4,9 kg (fără apă) contribuie, de asemenea, la manevrabilitatea ridicată a acestui dispozitiv.

Dyson Wash G1 folosește o baterie Click-in cu patru celule, care se încarcă complet în patru ore. Această baterie asigură o autonomie de până la 35 de minute, suficientă pentru a curăța întreaga locuință, teoretic o suprafață maximă de 290 metri pătrați. În plus, ecranul LCD integrat oferă informații despre starea bateriei și nivelul de hidratare ales, făcând utilizarea aparatului intuitivă, simplă și fără surprize neplăcute. Aparatul vine cu o garanție de 24 de luni pentru utilizatorii casnici, oferind astfel siguranța unui produs durabil și de calitate.

Curățenie cu Dyson Wash G1, test cu vin pe gresie – foto: Playtech.ro

REVIEW Dyson Wash G1 – experiență și concluzie

Din momentul în care ai scos Dyson Wash G1 din cutie, lucrurile sunt clare. Îl asamblezi în câteva momente și, cel puțin din experiența mea, nu îți trebuie instrucțiuni. Dacă ai cel mai mic dubiu, dincolo de manualul tipărit, în aplicația MyDyson de Android și iPhone, există tutoriale video care te ajută profiți la maxim de tot ce are oferit acest gadget. Deblochezi rapid, printr-o simplă apăsare de buton, cele două vase pentru apă curată și apă murdară. Îl umpli cu apă de la robinet pe cel cu simbol albastru și, la doar câteva minute după ce l-ai scos din cutie, te poți apuca de treabă.

Alegi nivelul de umezeală de pe ecranul din partea de sus al mânerului de la mop, apeși pe Power și îl înclini pentru a începe plimbarea prin casă. Spun ”plimbare” pentru că se manevrează atât de ușor, se înclină rapid la orice unghi și se strecoară în doar câteva momente sub masă, scaune, fotolii și alte corpuri de mobilier, încât nu întâmpini nicio piedică în a-ți face treaba. Dacă ai o casă cu etaj, cele aproximativ 6 kilograme cu vasele pline de apă pentru Wash G1 se simt un pic la brațe, dar curățenia efectivă este lină și, în mod autentic, fără efort.

Am făcut teste cu vin turnat pe jos, cafea, cereale și sunt convins că, dacă ai în casă doar parchet și gresie, fără covoare, acesta este singurul aparat pentru curățenie de care ai nevoie. Practic, pentru 99% dintre scenarii, ține loc și de aspirator, dar vine cu partea de mop efectiv miraculoasă din prisma sporului. Acesta detaliu este esențial când te gândești la valoarea sa de achiziție, la investiția din spate. Autonomia este suficientă pentru suprafețe foarte generoase, randamentul este impresionant și faptul că după fiecare sesiune se curăță singur este nu doar eficient, ci și satisfăcător la nivel emoțional. Când îl auzi că își spală mopurile, aștepți două minute și înlături tava din partea de jos a mopului pentru a arunca solidele la gunoi și a o clăti la chiuvetă, înainte să o montezi la loc. Completezi vasul superior cu apă de la robinet, iar pe cel inferior îl golești.

Dyson Wash G1, mopul care ține loc și de aspirator, dacă ai doar gresie și parchet în casă – foto: Playtech.ro

Lucrurile sunt clare, nu este zgomotos și, dacă mai ai sau ai mai avut în casă produse Dyson, știi că nu te lasă la greu. Rareori auzi posesori de aspiratoare Dyson sau orice alte gadgeturi ale companiei britanice că ajung cu ele în garanție sau căută să renunțe la ele în favoarea altor branduri, iar această fiabilitate pe termen lung poate fi considerată neprețuită, chiar dacă producătorul din spatele Wash G1 face o treabă foarte bună în a-i asocia un preț.

În concluzie, Dyson Wash G1 se remarcă prin abilitățile sale tehnologice avansate, care permit curățarea eficientă a pardoselilor dure, eliminând atât murdăria umedă, cât și pe cea uscată, într-o singură trecere. Funcțiile sale inovatoare, cum ar fi autocurățarea, hidratarea ajustabilă și separarea apei curate de cea murdară, îl fac un aparat de neînlocuit în orice gospodărie modernă. Dyson Wash G1 îmbină performanța de top cu ușurința în utilizare, oferind rezultate impecabile chiar și în cele mai dificile scenarii cu un efort minim și o igienă maximă.