Cele mai bune 20 de jocuri video lansate în acest an, titlurile care au atras atenția tuturor
2025 a fost genul de an în care „jocurile bune” au venit din toate direcțiile, fără să respecte granițele clasice ale genurilor. Pe de-o parte, ai avut continuări mari, așteptate de milioane de oameni, care au livrat spectacol, sisteme solide și ore întregi de joacă. Pe de altă parte, au apărut și titluri mai mici, cu idei curajoase, care au vorbit direct despre epuizare, adolescență, frică, diferențe sociale sau singurătate, fără să simtă nevoia să acopere totul cu artificii.
Lista de mai jos adună 20 de jocuri care au ieșit în evidență anul acesta prin imaginație, execuție și felul în care te prind: unele te relaxează, altele te enervează (în sensul bun), iar câteva te fac să stai după aceea și să te gândești. Sunt titluri din puzzle și horror, până la RPG, management și aventuri mai greu de pus într-o cutie.
De ce topul ăsta spune ceva despre 2025
Dacă ar fi să cauți un fir roșu, el nu e „grafica” sau „mărimea bugetului”, ci încrederea cu care jocurile își asumă rolul de povești interactive. În 2025, multe titluri nu se mulțumesc să fie doar distractive, ci te pun să alegi, să cooperezi, să te adaptezi și să accepți că uneori disconfortul face parte din experiență, la fel ca victoria.
Se vede și o diversitate sănătoasă în felul în care ajung jocurile la public. PC-ul rămâne laboratorul perfect pentru puzzle-uri și experimente, în timp ce consolele duc mai departe „blockbusterele” accesibile, bune de jucat și în familie. Iar horror-ul și RPG-ul sunt peste tot, semn că genurile de nișă au devenit, între timp, mainstream.
Top 20 jocuri video din 2025
Mai jos găsești lista de la locul 20 la locul 1. Am păstrat platformele acolo unde sunt relevante, ca să fie mai simplu de urmărit ce poți juca pe PC, pe PS5, pe Xbox sau pe consolele Nintendo.
Dincolo de numele mari, această selecție arată cât de „elastică” a devenit industria: poți trece, în aceeași seară, de la o ceainărie liniștitoare și mindfulness la un coșmar japonez, de la schi minimalist la un puzzle uriaș într-un conac care își schimbă planul în fiecare zi.
Vezi și: Cele mai bune jocuri retro care au definit istoria gamingului
20) Wanderstop
Premisa e aproape terapeutică: o luptătoare de arenă aflată într-o spirală a epuizării se refugiază într-o pădure și ajunge să lucreze într-o ceainărie „cozy”. În loc să urmărească performanța cu orice preț, jocul o obligă să încetinească, să observe, să asculte.
Mecanica se sprijină pe gesturi simple și pe interacțiuni sociale, cu dialoguri „cu poantă” și un ton cald. E genul de experiență care nu urlă, ci îți șoptește, iar tocmai asta face tema burnout-ului să prindă greutate.
19) Expelled!
La suprafață, e un mister cu tentă de tentativă de crimă într-o școală privată de fete din anii 1920. În profunzime, povestea se desface ca o satiră mușcătoare despre ierarhii, privilegii și felul în care „bunele maniere” pot ascunde violență socială.
Stilul vizual și scriitura, descrise ca „de roman grafic excelent”, îl fac să curgă cu plăcerea unui thriller literar. Personajele sunt pline de stereotipuri de internat, dar tocmai clișeul devine instrumentul prin care jocul îți arată cum funcționează puterea.
18) Hades 2
Supergiant revine la mitologia greacă, de data asta cu Melinoë, fiica lumii de dedesubt, prinsă într-un conflict cu titanul Chronos. E o întoarcere „stilată”, cu același amestec de acțiune rapidă, personaje memorabile și un univers care te agață din primele minute.
Structura de run-uri repetate rămâne motorul progresului: mori, înveți, revii, stăpânești vrăji și arme, iar micile îmbunătățiri îți schimbă soarta treptat. Rețeta e familiară, dar suficient de rafinată încât să simți că nu joci o copie, ci o evoluție.
17) Grunn
Un joc care îți spune „fă grădinărit” și, în același timp, te face să-ți verifici instinctiv spatele. E o combinație neobișnuită între simulare de întreținere a unei curți și horror, amplasată într-un sat olandez locuit de prezențe fantomatice și secrete.
Faptul că ai sarcini banale, precum tunsul gazonului sau colectarea de fotografii, devine parte din neliniște: rutina e liniștitoare, dar și suspectă. În momentul în care intri în zone „greșite”, precum biserica sau buncărul de după gard viu, atmosfera se întunecă abrupt.
16) Lonely Mountains: Snow Riders
Minimalist ca stil și ca filozofie, jocul te aruncă pe pârtii perfecte, unde trasezi linii frumoase pe zăpadă cu o plăcere aproape meditativă. Până când o piatră, un copac sau o margine de prăpastie îți amintește că natura nu negociază.
Partea interesantă e că eșecul nu e pedepsit melodramatic, ci te împinge să încerci iar, să devii mai precis, mai calm, mai atent. Modul cu alți jucători adaugă haos plăcut, dar esența rămâne confruntarea intimă cu muntele și propriile limite.
15) Donkey Kong Bananza
Nintendo își trimite „maimuța de bază” într-o reinterpretare nebună a platformerului clasic, cu Pauline alături și cu puteri magice de transformare. În loc de perfecțiunea săriturilor la milimetru, aici accentul e pe impact: lovești, spargi, zdrobești.
Ideea de a „rupe” cartea de design tip Super Mario e, de fapt, miza: jocul își permite să fie mai brutal, mai direct, mai zgomotos. Și tocmai asta îi dă farmec, pentru că transformă traversarea nivelurilor într-o joacă distructivă controlată.
14) Monster Hunter Wilds
Seria a fost mereu despre monștri spectaculoși, dar aici primește lumea „cât trebuie de mare” pentru a-i face credibili. Ai de la creaturi absurd de periculoase până la dragoni care controlează fulgere, toate într-un ecosistem întins, cu deșert, vulcani, junglă și vârfuri înghețate.
Povestea e descrisă ca un carusel de confruntări din ce în ce mai epice, dar adevărata viață a jocului începe după, când se deschide meniul de vânători dificile. E genul de titlu care îți dă satisfacția „unei meserii”: înveți, te echipezi, îți ajustezi tactica, revii.
13) Split Fiction
Două scriitoare aspirante ajung captive în poveștile uneia alteia, într-un format de buddy comedy care funcționează tocmai pentru că ele nu sunt prietene. Mio, scriitoare SF, e rece și defensivă, Zoe, cu fantasy-ul ei, e solară și haotică, iar cooperarea devine inevitabilă.
Jocul schimbă regulile constant, aproape din 20 în 20 de minute: azi tragi în spațiu, mâine rezolvi puzzle-uri într-o junglă fantastică, poimâine ești prins într-o diversiune absurdă. E o experiență care cere comunicare și răbdare, iar asta îl face memorabil mai ales în doi.
12) The Alters
Jan Dolski rămâne singur după un crash pe o planetă ostilă și, ca să supraviețuiască și să mențină misiunea, își creează o echipă clonându-se. Nu sunt clone „identice”, ci versiuni alternative ale aceluiași om, construite din alegeri de viață diferite.
Jocul combină explorare, management de resurse și o dramă internă în care „tu” te cerți cu „tu”. După ore bune, rămâi cu întrebarea grea: cât din noi e destin și cât e opțiune, și ce se întâmplă când opțiunile tale devin personaje.
11) Despelote
Plasat în Ecuador, pe fundalul drumului către Mondialul din 2002, jocul urmărește un băiat și obsesia lui pentru fotbal. Dar, în realitate, e mai puțin despre „sport” și mai mult despre străzi, familie, atmosferă și felul în care o țară își trăiește speranța.
Tonul semi-autobiografic îl face să pară personal, ca un album de amintiri, nu ca o simulare tehnică. E un „sports sim” care nu-și propune să-ți arate tactici, ci emoția colectivă a unui moment în care toată lumea se uită în aceeași direcție.
10) Two Point Museum
Dacă ai jucat alte titluri Two Point, știi deja combinația: management serios, împachetat în umor și în mii de mici situații care te fac să râzi și apoi să intri în panică. Aici conduci un muzeu: aduni exponate, le expui, construiești spații atractive ca să aduci vizitatori.
În spate rulează, însă, „iadul” administratorului: personal, fluxuri, probleme de organizare și eterna întrebare dacă ai un cafe suficient de bun. E genul de joc care te prinde prin multitasking și te ține prin satisfacția progresului, pas cu pas.
9) Ghost of Yotei
Un joc de acțiune cu samurai, construit cu o plăcere evidentă pentru tropi: dueluri sub frunze căzătoare, priviri ucigătoare pe un pod în flăcări, momente de liniște în izvoare termale și o natură care pare regizată. Eroina, Atsu, e într-o misiune de răzbunare, fără să-și ceară scuze pentru asta.
„Ușor de iubit” și foarte frumos, jocul nu se teme să fie entertainment pur, dar o face cu stil. Arsenalul variat și hoardele de bandiți fac luptele satisfăcătoare, iar explorarea în ritm calm îți dă senzația unei Japonii „de cinema”.
8) Death Stranding 2
Sam Bridges se întoarce într-un sequel care promite aceeași ciudățenie hipnotică semnată Hideo Kojima, dar într-un decor nou: o Australie apocaliptică, cu peisaje dure, aproape poetice. Chiar dacă povestea rămâne uneori greu de descifrat, lumea e atât de puternică încât te ține.
Este un joc care vrea să te facă să „stai” în el, nu doar să-l termini. Atmosfera, estetica și sentimentul de călătorie printr-un spațiu ostil au genul acela de magnetism care îi face pe unii să revină luni întregi, ca într-un serial pe care nu vrei să-l lași.
7) Clair obscur: Expedition 33
Clair obscur: Expedition 33 este un RPG extravagant, cu un aer „franțuzesc” asumat, în care o echipă de oameni triști dintr-un Paris devastat pleacă să ucidă o pictoriță supranaturală. Miza e stranie și poetică: artista șterge generații întregi cu câteva tușe, an după an.
Jocul este descris ca surreal, melodramatic, uneori autoindulgent, dar surprinzător de plin de speranță. Chiar dacă îți cere răbdare cu tonul lui intens, are meritul rar de a aduce prospețime într-un gen care, de multe ori, se repetă.
6) Consume Me
O satiră despre viața de adolescent în anii 2000, cu obsesii de dietă și presiuni sociale, construită ca o felie de viață care alternează comicul cu disconfortul. Joci între școală, socializare, responsabilități banale și conversații stânjenitoare cu părinții.
Mecanici precum „aranjarea” mâncării ca într-un mic puzzle sau jonglarea programului sunt folosite ca să recreeze senzația de overwhelm. Jocul e foarte amuzant, dar te și lovește cu o idee clară: cât de ușor devine adolescența un concurs în care nu știe nimeni regulile.
5) Mario Kart World
Titlul de vitrină pentru Switch 2 aduce o schimbare mare: 30 de circuite conectate printr-o rețea de șosele care permit explorarea unei lumi mai deschise decât a avut seria vreodată. Pentru un joc construit pe tururi, ideea de „drum între piste” schimbă ritmul și senzația de aventură.
Rămâne, însă, Mario Kart în esență: personaje carismatice, haos controlat, competiție de familie și acel tip de replayability care nu expiră. Dacă adaugi și o coloană sonoră despre care criticii spun că e plină de banger-e, ai rețeta unui evergreen.
4) The seance of Blake Manor
Final de secol XIX, vestul Irlandei, un hotel izolat și dispariția unei tinere: începe ca o investigație clasică, dar pe măsură ce sapi după indicii, morții încep să se ridice și nu par deloc încântați de prezența ta. Este acel amestec rar între detectiv și horror folcloric.
Forța lui vine din faptul că nu e doar „spooky”, ci are și ceva de spus despre clasă, credință și colonialism. În loc să folosească fantomele doar ca sperietori, le folosește ca pe o lentilă prin care vezi tensiuni sociale reale.
3) Silent Hill f
În Japonia anilor 1960, furia unei fete hărțuite și relația toxică cu tatăl ei devin combustibilul unui coșmar care înghite un oraș întreg. Este Silent Hill, deci ai ceață, puzzle-uri și monștri grotesc de memorabili, dar ambalajul cultural e diferit și intrigant.
Jocul e scris de un autor cunoscut pentru romane vizuale, iar asta se simte în atmosferă și în felul în care groaza e construită din anxietate, nu doar din șoc. Infuzia de mitologie, superstiție și teme feministe îl face să pară familiar și nou în același timp.
2) Hollow Knight: Silksong
Silksong e genul de joc care îți testează încăpățânarea: te aruncă într-un tărâm degradat, plin de locuri mizerabile și creaturi disperate. Progresul e greu, iar unii inamici îți pot consuma ore până găsești ritmul și strategia corectă.
Dar recompensa vine în momentele de uimire: o zonă nouă deblocată, o victorie câștigată cu ultimul strop de viață, o revelație secretă care pare aproape personală. Dificultatea este și punct forte, și slăbiciune, însă pentru mulți exact asta îl face „mare”.
1) Blue Prince
Moștenești un conac misterios de la unchiul tău, iar planul clădirii se schimbă în fiecare zi. Scopul aparent e simplu: găsește camera secretă cu numărul 46 și casa devine a ta. În practică, totul se transformă într-un puzzle labirintic despre alegeri și consecințe.
Cheia e sistemul de „draft” al camerelor: în spatele fiecărei uși alegi ce se construiește, iar fiecare variantă îți poate oferi indicii, obiecte, chei sau blocaje. Jocul te împinge să iei notițe, să faci teorii și să continui chiar și după ce atingi ținta, pentru că misterul pare aproape fără fund.
Ce rămâne după lista asta
Dincolo de clasament, 2025 arată ca un an în care jocurile au devenit mai „literare” fără să-și piardă joaca. Avem titluri care vor să te relaxeze, dar și titluri care te provoacă să-ți pui întrebări despre corp, identitate, presiune socială sau frică, în timp ce te țin prins în mecanici inteligente.
Și poate cel mai important: coexistă foarte bine mega-producțiile și proiectele de nișă. În aceeași listă intră un Mario Kart gândit pentru familie și un puzzle-labirint ca Blue Prince, care cere carnețel și răbdare. Asta e, probabil, cea mai bună veste pentru 2026: există public pentru aproape orice fel de idee bună.