Tehnologie

Ce drepturi ai dată ești filmat la locul de muncă. Ce trebuie să facă angajatorul, când pot fi șterse datele

Tot mai multe instituții și companii din România instalează sisteme de supraveghere video și audio în scopuri declarate de siguranță. Însă filmarea angajaților la locul de muncă nu este o măsură care poate fi aplicată oricum, ci implică reguli stricte, drepturi clare pentru persoanele vizate și obligații ferme pentru angajatori, stabilite atât prin legislația națională, cât și prin Regulamentul european privind protecția datelor (GDPR).

Angajatorul nu poate instala camere fără reguli scrise și informare completă

Orice supraveghere la locul de muncă – fie într-o școală, instituție publică sau companie privată – trebuie să respecte principiul transparenței. Asta înseamnă că angajatorul este obligat să te informeze în mod clar și prealabil cu privire la existența camerelor de supraveghere, locurile unde sunt amplasate, scopul folosirii lor, cine are acces la date și cât timp sunt păstrate.

Conform reglementărilor în vigoare, camerele video nu pot fi amplasate în vestiare, grupuri sanitare sau alte spații unde se încalcă intimitatea. În cazul în care monitorizarea se face în săli de curs sau birouri în timpul programului de lucru, trebuie dovedit că nu există o alternativă mai puțin intruzivă pentru atingerea scopului propus – de exemplu, siguranța personalului sau prevenirea unor fapte violente.

În instituțiile de învățământ, de pildă, camerele pot fi instalate doar cu acordul majorității simple a comunității – formată din angajați, părinți și elevi majori – iar decizia trebuie consemnată într-un proces-verbal. Excepție fac situațiile cu risc ridicat, cum ar fi agresiunile repetate sau faptele penale, unde este suficientă o informare prealabilă.

Ce drepturi ai asupra înregistrărilor și când pot fi șterse

Înregistrările audio-video nu pot fi păstrate la nesfârșit. Conform legislației, durata maximă este de 30 de zile, cu excepția situațiilor în care o anchetă penală justifică păstrarea acestora pentru o perioadă mai lungă. După expirarea termenului, datele trebuie șterse automat, fără a fi copiate, distribuite sau accesate în afara cadrului legal.

Ai dreptul să soliciți accesul la înregistrările în care apari, dacă există un motiv întemeiat. Cererea trebuie formulată în scris, cu indicarea clară a perioadei vizate, și va fi analizată de persoana desemnată de angajator pentru protecția datelor. Vizualizarea înregistrării se face, de regulă, într-un spațiu securizat, iar imaginile altor persoane trebuie mascate sau blurate, astfel încât să nu se încalce drepturile acestora.

Nu ai voie să ceri acces la filmări doar pentru a verifica activitatea colegilor sau a altor persoane, iar înregistrările nu pot fi folosite ca probă disciplinară decât în condițiile expres prevăzute în lege. De asemenea, datele colectate nu pot fi vândute, transmise către terți fără temei legal sau publicate.

Angajatorul trebuie să asigure protecția fizică și digitală a sistemelor de supraveghere, să limiteze accesul doar la persoane autorizate și să implementeze parole, sisteme de logare, monitorizare a accesului și audit intern constant.

În concluzie, dacă ești filmat la locul de muncă, ai dreptul să știi când, cum și de ce. Angajatorul este obligat să respecte aceste reguli, iar orice abatere poate fi sancționată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.